23.6 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

Comuna Salva, printre localitățile campioane la vaccinarea împotriva Covid-19. Este pe locul II în țară

O comună din Bistrița-Năsăud este pe locul al doilea în topul național al vaccinării. 57% dintre locuitorii comunei Salva s-au vaccinat împotriva Covid-19. Pe locul I se află o comună din Timiș, unde peste 60% dintre locuitori s-au vaccinat.

Potrivit celor mai recente date centralizate, comuna Salva din Bistrița-Năsăud se află pe locul al II-lea în topul național al unităților administrativ teritoriale când vine vorba despre vaccinul împotriva Covid-19.

57,4% dintre locuitorii comunei Salva s-au imunizat deja împotriva temutului virus. Pe primul loc se află o comună din Timiș, cu peste 60% dintre locuitori vaccinați deja.

Cum stă municipiul Bistrița?! 43% dintre bistrițeni s-au imunizat împotriva Covid-19. La Beclean aproape 40% dintre locuitori s-au vaccinat, la Năsăud 35,8%, iar la Sîngeorz-Băi doar 14,3%.

Procente peste 30% se mai înregistrează în Braniștea ( 34,4%), Chiuza (32,8%) și Șintereag (30,5%). Comuna cu cea mai slabă rată de vaccinare este Parva, unde doar 4,87 dintre locuitori s-au imunizat. Aceasta este singura comună din județ cu o rată de vaccinare de sub 10%.

Procente sub 15% se mai înregistrează în Leșu (13%), Rebra (13,3%), Romuli (13%) și Tiha Bârgăului (13,48%).

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: