15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

În PREMIERĂ Spitalul Județean de Urgență pune la dispoziția celor afectați de Covid un ghid de reabilitare și autoîngrijire

Spitalul Județean de Urgență pune la dispoziția celor afectați de Covid-19 un ghid de reabilitare și autoîngrijire. Acesta va ajunge atât la bolnavii internați în secția Covid, cât și la cei care continuă tratamentul la domiciliu sau se întorc la unitatea medicală cu sechele lăsate de boală.

Începând de astăzi, pacienții din secția Covid, dar și cei depistați cu Covid-19 care ajung în UPU și ulterior se tratează la domiciliu primesc un ghid care să îi ajute la recuperare.

Ghidul Suport pentru Reabilitare și Autoîngrijire după Covid-19 – Boli Asociate pus la punct de Spitalul Județean de Urgență a ieșit ieri din tipar. Materialul informativ are 21 de pagini și a fost deja tipărit în câteva sute de exemplare, urmând să se retipărească la nevoie. Materialul a fost prezentat de Gabriel Lazany, aseară, la Bistrițeanul Live.

„Este un suport care a fost pregătit de Organizația Mondială a Sănătății, filiala europeană și atunci am zis că aceste informații trebuie să ajungă la cât mai multă lume. L-am adaptat pe specificul Spitalului Județean și începând din această săptămână el va fi distribuit către pacienții spitalului județean. Nu e vorba doar despre pacienții de pe Secția Covid, ci și cei care vin pentru evaluare la spital post-Covid sau care se prezintă la UPU merg cu tratament acasă. Este un ghid care le va oferi informații interesante legate de modul cum trebuie să se recupereze post-Covid”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

Ghidul ne învață cum să respirăm mai bine și când să apelăm la medic

Ghidul oferă sfaturi pentru cei care au probleme de respirație sau de vorbire în urma intubării. De asemenea, oferă exemple de exerciții fizice ce pot fi făcute, dar și cum pot fi gestionate sarcinile de zi cu zi. La final, ghidul ne spune și când trebuie să apelăm la medic:

„Se agravează dispneea (respirație dificilă) pe care o simțiți în repaus și nu se ameliorează folosind tehnicile de respirație controlată. Simțiți că rămâneți fără aer când efectuați activități foarte ușoare și starea dumneavoastră nu se ameliorează folosind pozițiile de reducere a dispneei. (…) Nu observați nicio îmbunătățire a atenției, memoriei, gândirii sau oboselii, care vă împiedică în realizarea sarcinilor de zi cu zi sau întoarcerea la muncă”, se mai arată în ghidul realizat de Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Potrivit managerului unității medicale nu sunt puțini cei care au avut Covid și se întorc la spital cu probleme lăsate de boală.

Emisiunea în cadrul căreia a fost prezentat acest ghid de managerul Spitalului Județean, Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...