22.1 C
Bistrița
duminică, iulie 5, 2026

Drogat, la volan, pe DN 17! Un tânăr a condus kilometri buni deși consumase metamfetamină

Un tânăr a fost prins conducând sub influența metamfetaminei. Autoturismul său a fost oprit pe DN 17, la kilometri buni de localitatea de domiciliu.

Polițiștii din Beclean au oprit ieri un autoturism, în trafic. La volanul mașinii care circula pe DN 17, se afla un tânăr de 28 de ani.

De loc din Agrișu de Jos, acesta a ajuns în Coldău, deși era…drogat.

La data de 2 decembrie a.c., polițiștii rutieri din Beclean au depistat și oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 17, prin localitatea Coldău.

La volan a fost identificat un tânăr de 28 de ani, din Agrișu de Sus. În urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței metamfetamină. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recolatate probe biologice, iar cercetările continuă sub aspectul savârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” transmit reprezentanții IPJ BN.

Din păcarte, acest fenomen e tot mai des întâlnit:

Au condus beți, drogați, fără permise! Au furat mașini și au fugit de polițiști! Unul se „calmează” în închisoare

VIDEO – NĂSĂUD: Drogat la volan, a produs un accident

Paștele, pe șosea: Tineri drogați la volan și un record de alcoolemie

Drogat cu DOUĂ tipuri de droguri, la volan, prin Bistrița

Patru tineri prinși drogați la volan, reținuți de polițiști!

Doi prieteni au ieșit la plimbare DROGAȚI, cu mașina! Ba mai aveau și provizii

Tânăr prins fără permis și drogat, la volan! Doi șoferi implicați în accidente ieri, reținuți!

Prins drogat la volan: Deși oprit de poliție, a continuat să-și fumeze joint-ul!

Taximetrist prins drogat la volan

A dat foc unei mașini și apoi a fost prins conducând drogat pe DN 17!

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.