0.3 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Nea Cornel

 Nea Cornel este în creștinism spiritul răului, cel care subminează stabilitatea religioasă și morală a omului. Conform teologiei creștine, la început Nea Cornel era bun, dar prin faptele pe care le-a făcut a fost îndepărtat. N-a pierit, trăiește bine-mersi.

De când este lumea asta lume ne-am întrebat de unde vine răul, partea aceea întunecată, pisica 13 etc.

Nea Cornel are o multitudine de fețe. Luminate. Nu este, vorba lui Toma Caragiu, nici înalt, nici scund, nici gras, nici slab, nici blond și nici brunet. Stă la pândă în cele mai neobișnuite locuri, iar cel mai adesea se ascunde în noaptea minții. Este fotosensibil, dar pervers pentru că propovăduiește lumina prin gura altora. Niciodată nu se ține de cuvânt. Se hrănește cu suflete iar dacă acest obicei duce la nenorocirea unora, nu-i bai, victime colaterale, ca-n filmul cu Schwartzenegger.

Nea Cornel este nemuritor, ei bine nu este highlander dar pe-acolo, primprejur, șef peste cei slabi de înger.

Nea Cornel i-a convins pe unii să spună „Dezvoltăm România”, „Continuăm munca”, „Fără pensii speciale”, adică lumină de lumină, oameni buni. Ascultând și dând crezare, orbești instantaneu. De obicei, odată la patru ani.

Nea Cornel nu minte, el ascunde adevărul. El nu stă la pândă, el veghează. Nu fură, el completează. Nu trăieste doar pentru el, este singuratic. Nu urăște, el este regizor pentru „Tradați în dragoste”.

În ciuda tuturor caracterizărilor făcute de-a lungul timpului, Nea Cornel este foarte popular. Are prieteni mulți, iar alții abia asteaptă să dea mâna cu el jurând chiar pe Biblie, din patru-n patru ani.

Anton Pann spunea că râde om de om și Nea Cornel de toți. Iar Grigore Vieru ne lăuda pe noi, românii, că îl dezmierdăm și drăgălășim, crezând că astfel îl îmbunăm. Never!

Lui Nea Cornel nu-i pasă de ironii, el tace și face prozeliți. Își alege prietenii. Este în clanul cu aproape 500 de parlamentari, în gașcă cu ministri, infiltrat în mafia șefilor de partid, a primarilor, consilierilor locali și are și în președintele țării un reazăm la o adică. Oamenii simpli, fraierii, nu-l interesează. Aceștia, vorba aceluiași Toma Caragiu, fug de el și adesea dau de tac’su. S-a întâmplat peste tot. Chiar și la Bistrița.

De ce vorbim de nea Cornel în Sfânta zi de Duminică? Pentru că Nea Cornel n-are nimic sfânt în afară de bani, smoală și cazan. Și nu asfaltează drumuri. Lucian Blaga a dezvăluit un mister: – Când a început jurnalismul în Europa? Când Martin Luther a aruncat călimara cu cerneală după…Nea Cornel. De-aia s-a inventat laptopul, tableta și telefonul. Uitându-ne în jur…degeaba. Nea Cornel este opusul Bărbosului. Împunge. Distruge. Îl simțim cu toții când și când. E lângă noi. Ne conduce. Are coarne, na.

Ptiu!

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: