19.8 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

BISTRIȚA: Centrul educațional pentru copiii refugiaților ucraineni, funcțional de săptămâna viitoare la Școala Gimnazială Nr 4

Un Centru educațional pentru copiii refugiaților ucraineni fa fi funcțional de săptămâna viitoare la Bistrița. Acesta a fost organizat la Școala Gimnazială Nr 4, a explicat pentru Bistrițeanul.ro prof. Aurelia Dan, inspectorul general al ISJ BN.

Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud evaluează în aceste zile situația copiilor refugiaților din Ucraina. „Sunt două comunități, la Herina și la Hotel Diana. Cu copiii de acolo vom avea deja activități începând de săptămâna viitoare. Le-am gândit sub forma unui orar: activități organizate înainte de masă și după-masă.

Aceste activități includ învățarea limbii române. Dar sunt și activități de cunoaștere, creativitate, muzică, sport. În general, deocamdată, e vorba de activități care să nu implice prea mult comunicarea verbală. Încă există această barieră lingvistică”, a explicat inspectorul general Aurelia Dan.

Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud s-a organizat deja și, împreună cu Primăria Bistrița, va deschide începând de luni și Centrul Educațional pentru copiii refugiaților ucraineni. 

Este vorba despre cei care sunt rezidenți pe raza municipiului Bistrița și localitățile limitrofe și care doresc să participe la activități.

Centrul va funcționa la Școala Gimnazială Nr 4, pentru că acolo există spațiu excedentar care va fi folosit în acest scop.

Kit de rechizite și cărți cu activități traduse în limba ucraineană, pentru copiii refugiaților

Există și un pachet de resurse care va ajunge la toți copiii refugiaților din Ucraina. Pachetul include un kit de rechizite și o cărticică cu activități traduse în limba ucraineană. Este un pachet individual, pregătit pentru toți copiii din Ucraina care se află la Bistrița sau în județ.

Am beneficiat de sprijinul agenților economici care ne-au oferit partea de resurse și ne ajută să elaborăm kiturile”, a mai explicat prof. Aurelia Dan.

Activitățile vor fi susținute de cadre didactice voluntare și de asociațiile partenere care au răspuns demersului lansat de Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud.

Până vineri suntem în etapa de organizare. La Herina am amenajat deja spațiul. Am dus bîncuțe, scaune, rechizite, o tablă de scris, astfel încât de mâine sala să fie pregătită pentru cursuri.

Ceva asemănător va fi amenajat și pentru copii ucrainenilor cazați la Hotel Diana. Pe urmă ne vom orienta punctual spre alți copii din comunitățile județului, atunci când primim informații în legătură cu dorința lor de a participa la cursuri și mai ales perioada de timp în care ei rezidează pe aria localității respective.

Și acesta este un detaliu important de luat în calcul: dacă stau o perioadă mai îndelungată sau se află în tranzit.

O altă direcție pe care mergem este participarea la cursuri. Copiii refugiaților din Ucraina pot participa în calitate de audienți la activitățile școlare, curiculare sau extracuriculare. Au acest drept și avem informații din județ că există copii care au solicitat participarea la cursuri”, a mai precizat inspectorul școlar general.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: