20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Studiul de fezabilitate pentru drumul expres Bistrița – Vatra Dornei, gata în 7 luni

Două drumuri expres vor reabilita DN 17, legătura spre Cluj și spre Vatra Dornei. Ministrul Transporturilor susține că documentația pentru drumul expres Bistrița- Vatra Dornei este în stadiu avansat. „Va fi gata în 6 – 7 luni”, a declarat Grindeanu.

DN 17, legăturile Bistrița – Cluj și Bistrița – Vatra Dornei sunt prinse în proiecte de realizare a două drumuri expres. Acestea fac parte din Autostrada Nordului, din loturile 2 și 3.

Vineri, 15 aprilie, ministrul Sorin Grindeanu a explicat că studiul de fezabilitate pentru drumul Bistrița – Vatra Dornei va mai dura undeva la 6 – 7 luni.

Cu toții știm cum se circulă pe DN 17, atât spre Cluj cât și spre Vatra Dornei. În urma discuției cu firma Explan, cea care a câștigat licitația pentru a face Studiul de Fezabilitate pe lotul 3, între Bistrița și Vatra Dornei, am înțeles că sunt într-un stadiu avansat. Astfel, documentația va fi gata în 6 – 7 luni. Deci undeva la final de octombrie, poate noiembrie anul acesta”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu în cadrul unei conferințe de presă.

Tot vineri, ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu:

  • primarul Ioan Turc
  • Florin Simionca – primarul comunei Budacu de Jos
  • primarul comunei Livezile, Traian Simionca. S-a discutat despre stadiul Studiului de Fezabilitate Dej – Bistrița care cuprinde inclusiv centura ocolitoare a municipiului.

Este în evaluare și sper ca până în vara acestui an să avem și firma câștigătoare pentru realizarea SF-ului la lotul 2 Bistrița – Dej” , a explicat președintele CJ BN, Radu Moldovan, în cadrul aceleiași conferințe de presă.

Întreaga declarație din cadrul conferinței de presă, în video de mai jos:


Despre drumul expres Bistrița – Dej puteți citi aici:

Varianta ocolitoare a Bistriței, în cărți! La fel și drumul expres Bistrița-Cluj. Politicienii au căzut la pace

VIDEO – Pe unde se va putea ocoli Bistrița până la urmă?! Autoritățile grăbesc materializarea proiectului

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: