15.6 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

IMPRESIONANT: O sală de muzică pusă la punct din donații private, la Liceul Tehnologic din Telciu…!

Peste 70 de persoane au făcut donații, pentru ca Liceul Tehnologic din Telciu să aibă o sală de muzică dotată ca în Occident! Profesoara Cristina Maria Vlașin ne-a povestit cum i-a convins pe cei din comunitate să se mobilizeze.

Profesoara Cristina Maria Vlașin împreună cu soțul ei, scriitorul Gelu Vlașin, alături de elevi, profesori și voluntari din Telciu, au muncit enorm în ultimele săptămâni la amenajarea sălii de muzică.

Este practic o sală de spectacole, chiar deasupra unui atelier al Liceului Tehnologic din Telciu. A fost folosită înainte pentru serbări și banchete. Dar în timp a căzut în paragină și nu mai era folosită de multă vreme. Am primit o vioară de la o asociație din Cluj, eu am donat un pian, o vioară și o chitară. Am reușit să cumpărăm 30 de block-flute.

Programa prevede să le predai copiilor și tehnică instrumentală. Dar nu puteam să fac așa ceva până acum, pentru că nu existau instrumente. Acum am cumpărat și câteva instrumente de percuție, potrivite pentru elevi: tamburine, maracas, zurgălăi, clopoței și triangluri… M-am gândit să fie utilizabile în școală. Că degeaba ne orientam spre cine știe ce instrumente care nu se puteau folosi aici… Așa, ce am cumpărat se poate folosi la cor. Dar pot să folosească și învățătoarele la lecțiile de muzică…”, a explicat profesoara Cristina Maria Vlașin pentru Bistrițeanul.ro.

Proiectul a fost finanțat exclusiv din fonduri private, în urma unei campanii de strângere de fonduri despre care Bistrițeanul.ro a scris mai jos: 

EXTRA: Profesoara Cristina Maria Vlașin își donează pianul, pentru ca elevii din Telciu să învețe muzică precum în Spania!

Campania a fost inițiată de Cristina și Gelu Vlașin, cu sprijinul Centrului European Pentru Excelență Culturală.

Amenajarea sălii a fost posibilă grație unei donații generoase asigurate de Asociația de Cooperare Monthey / Telciu și a lui Christian Bernard Schroeter, care a pus la bătaie 5.000 de euro.

Dănuț Cosmuța și-a oferit ajutorul cu lucrările de tâmplărie. Iar din banii strânși, s-au cumpărat și scaune noi pentru sala de muzică. Totodată, s-au achiziționat și dulapuri în care să se păstreze instrumentele muzicale.

Lista completă a donatorilor – AICI.

Exista deja o jumătate de scenă, iar noi am reușit s-o extindem pe toată lungimea sălii. Am curățat lambriurile, am schimbat ușa, care era foarte veche. S-a reparat încălzirea în sală, s-au schimbat becurile și instalația electrică. Lambriurile s-au dat cu un strat nou de lac.

Elevii voluntari de la atelierul școlar, coordonați de ing. Marius Călin Frișan și ing. Radu-Nicolae Varvari ne-au ajutat să montăm ieri scaunele din primul rând…”, ne-a mai povestit Cristina Maria Vlașin.

Sala de muzică „Allegretto” va fi inaugurată în 20 mai, la ora 17:00. Atunci comunitatea va avea parte de un concert susținut de Domnica Dologa, Ionut Hojda, Ioana Ştefania Pleşcan, dar și profesoara Cristina Vlașin.

Vor urca pe scenă elevii Liceului din Telciu și elevi de-ai mei de la pian și canto. Inclusiv fanfara din Telciu și Corul Allegretto pe care l-am înființat aici vor evolua pe scenă… Sperăm să iasă un eveniment reușit. Ideea ar fi ca orele de muzică să se desfășoare apoi acolo… Pentru că acolo vor fi pianul și toate celelalte instrumente… Iar lumea să înțeleagă și să îndrăznească să facă la fel ca noi. Pentru că se poate…”, ne-a mai mărturisit Cristina Vlașin.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: