21.1 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

Bistrițeanul amendat pentru că a înjurat Poliția Română pe Facebook a mai primit „un premiu” pentru modul cum a anunțat prima amendă

Bărbatul amendat pentru că a înjurat Poliția Română într-un comentariu pe Facebook a fost sancționat pentru a doua oară. Asta după ce bărbatul a folosit aceleași expresii și atunci când a povestit, într-o postare pe Facebook, pățania.

Un bărbat din Galații Bistriței are de plătit 2.000 de lei după ce a folosit expresii injurioase la adresa Poliției Române, pe platforma Facebook. Prima amendă a primit-o luna trecută după ce a comentat la o postare ce viza valutiștii din Bistrița.

„M**e miliția română de la Bistrița”, a fost comentariul care i-a adus bărbatului o amendă de 1.000 de lei. Mai multe detalii puteți citi AICI.

Ulterior, bărbatul a povestit într-o altă postare pe Facebook cele întâmplate, folosind aceleași expresii. Și a doua postare i-a adus bărbatului o amendă, tot de 1.000 de lei.

„La data de 6 aprilie a.c., în urma unei postării pe un grup, de pe o rețea de socializare, cu privire la persoane care efectuează schimb valutar fără drept, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au demarat mai multe verificări. A fost constatatat, totodată, faptul că în rândul comentariilor de la aceea postare, o persoană a adresat un comentariu care conținea cuvinte obscene.

În consecință, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au luat măsuri de identificare și depistare a  unei persoane de 45 de ani, care domiciliază în localitatea Galații Bistriței, utilizatorul contului de pe platforma de socializare respectivă și au dispus sancționarea contravențională a acestuia, conform prevederilor articolului 2, punctul 1 din Legea 61/1991 Republicată, pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare. Amenda aplicată este  în valoare de 1000 de lei.

La data de 2 mai a.c., în urma primirii sancțiunii contravenționale privind cuvintele cu caracter obscen, bărbatul de 45 de ani a postat din nou pe rețeaua de socializare mai multe fotografii cu copia procesului verbal, la finalul postării adresând din nou cuvinte obscene. La data de 4 mai a.c., bărbatul de 45 de ani a fost din nou sancționat de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rețeaua de socializare unde au fost postate injuriile este considerat loc public”, precizează Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...