16.5 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Viceprimarul Hangan: Dacă toate merg cum trebuie, în 15 iunie deschidem ștrandul

Lucrările de reparație și întreținere la ștrandul Codrișor au început de câteva zile. Dacă totul merge „așa cum trebuie”, acesta ar urma să se deschidă în 15 iunie, conform viceprimarului Hangan.

Lucrătorii din cadrul DSP Bistrița au început deja lucrările de reparație și întreținere a ștrandului Codrișor.

Vine vara! Ștrandul Codrișor intră în reparații, pregătindu-se pentru sezonul estival

Nu au reușit să le finalizeze, fiind necesare încă niște mici „retușuri”. Totuși, dacă lucrurile decurg bine, în nici două săptămâni, bistrițenii se vor putea bălăci liniștiți.

Mai au câteva lucrări de făcut, ceva de vopsit. Nu terminaseră. Noi așa le-am dat termen, să finalizeze în așa fel încât să putem deschide în 15 iunie. Deci dacă toate lucrurile merg bine, și dacă vremea e bună, atunci așa vrem, în 15 să deschidem ștrandul. Vine și vacanța, așa că ar fi chiar bine”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, viceprimarul Sorin Hangan.

În ceea ce privește tarifele, ele vor rămâne neschimbate.

Tarifele vor fi la fel. Nu am discutat despre majorarea lor. Singurele discuții purtate au fost de suplimentare a numărului de șezlonguri. Vom vedea dacă este cerere. Iar dacă va fi nevoie, vom suplimenta numărul lor. Dar de tarife nu am discutat, deci vor rămâne la fel”, a explicat Hangan.

Anul trecut, tarifele au fost:

  • 5 lei pentru copii, elevi, pensionari
  • 10 lei pentru adulți
  • 8 lei închiriere șezlong

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Dacă nu puteți deschide ștrandul, atunci deschideți măcar pârtia! Și apoi îți deschide voi ștrandul în decembrie!! Când ar trebui să deschideți pârtia, dar știți prea bine că nici aia niciodată nu o faceți la vreme!!

  2. Du te in bgiata ta.
    Ai unda verde de la marele director Tetcu?😂😂😂
    In fiecare an băgați bani in ștrand?
    Mai bine făceați unul nou cu acești bani.
    Sau cine a făcut lucrările sa l eroare gratis.

  3. Asta da realizare! Bine ca a convocat o conferinta de presa ca atfel nu stiam ce au reusit cu atata sudoare sa infaptuiasca acesti minunati politicieni : deschid un strand. WAW!!!

  4. Domnule Nicu, cât adevăr.
    Un habarnist dar rău și îngâmfat și prietenul unor constructori care își bat joc de oraș.
    Asta te sfidează, se crede zeu, dar când o să cadă nici în CL no să mai ajungă.
    Uitați va la ședințele de consiliu local ce vocabular are, incoerent, limbaj de lemn.

  5. Cam ieftin 😉
    Mai puneți cv dle, că salubrizarea costă!
    Sa margă care vor la ștrand
    Da’ mai puneți 25 la adulți și 15 la pens.si copii.Amu toate pe de gratis nu se poate.Asa cum un sejur la greci costă mai mult decât în caraibe mai puneți și voi un pic…..
    Io as face 50 la toti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: