28.3 C
Bistrița
miercuri, august 12, 2026

După doi ani de pandemie, bistrițenii vor să „evadeze” în țări străine. Abia se mai găsește un loc de programare la pașapoarte până în toamnă

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte a fost nevoit să-și prelungească programul. Bistrițenii s-au înghesuit să-și facă pașaportul, astfel încât până în toamnă abia se mai găsește câte un loc liber pentru programare.

După doi ani de pandemie, în care mulți români au ales să își facă vacanțele în țară, anul acesta vor să „evadeze” în țări străine. Așa se face că Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte a început să se aglomereze peste măsură, iar Instituția Prefectului, în cadrul căruia funcționează a fost nevoită să-i prelungească programul.

„Ca urmare a gradului ridicat de ocupare a programărilor online pentru următoarele 90 de zile, precum și a numărului crescut al solicitanților de pașapoarte, în perioada 20.06.2022-19.08.2022, programul de lucru cu publicul de la nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte ce funcționează în cadrul Instituției Prefectului – județul Bistrița-Năsăud va suferi unele modificări”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.

Începând de săptămâna viitoare, programul va fi de la 8:30 dimineața la 18:30, de luni până vineri. Odată modificat programul, au început să apară disponibile mai multe locuri după 16:30, ora normală de încheiere a programului cu publicul.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.