11.2 C
Bistrița
miercuri, octombrie 22, 2025

Primăria Bistrița le cere școlilor să lase elevii să facă sport pe terenurile lor

Primăria Bistrița a cerut școlilor să deschidă porțile pentru elevii care vor să facă sport pe terenurile din incintă. Asta în condițiile în care terenurile de sport sunt administrate în comun cu Primăria Bistrița.

Apelul a fost făcut de către consilierul UDMR Mathe Attila, în ședința de Consiliu Local de ieri. Acesta a precizat că deși mai toate școlile au terenuri de sport, elevii nu au acces la ele:

„Copiii nu mai au unde să facă sport după-masa. Foarte  multe școli nu mai lasă copiii să intre în curtea lor și vreau să găsim niște instituții de învățământ care deschid poarta școlilor pentru copii, astfel încât aceștia să facă sport”.

Printre școlile care nu i-ar lasa pe elevi să folosească terenurile de sport după-masa s-ar număra Școala Gimnazială „Lucian Blaga”. Acest lucru se va schimba, a asigurat primarul Ioan Turc, care a precizat în cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri că a cerut școlilor să permită funcționarea terenurilor de sport în regim deschis.

„Am transmis tuturor școlilor ca terenurile de sport să funcționeze în regim deschis și mă refer la accesul celor care vor să practice sport, să alerge, să joace fotbal, handbal, indiferent ce sport vor să practice. Prin închirierea acestor terenuri nu îngrădim sub nicio formă accesul copiilor la terenuri pentru că ele conțin o clauză care asigură prioritatea copiilor în ceea ce privește accesul la facilitățile sportive. Dacă există rabat de la această regulă pe care am statuat-o, dorim să știmexact unde sunt astfel de cazuri și vom lua măsuri de îndată”, a explicat Ioan Turc.

Potrivit edilului, terenurile sunt proprietatea municipalității și sunt administrate în comun cu școlile.

„Important este ca activitățile sportive să fie cuprinse într-un calendar în așa fel încât cei care administrează aceste terenuri să știe că există planificate activități sportive într-un anumit interval de timp. Atâta tot”, a completat primarul municipiului Bistrița.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.