20 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

Bogdan Ivan Gruia, despre refuzul Austriei de a accepta România în spațiul Schengen

„Pare tot mai evident că Austria vrea să dezbine UE. România nu mai cerșește atenție. Am dovedit că suntem responsabili”, a comentat deputatul Bogdan Ivan Gruia.

Deputatul Bogdan Ivan Gruia a comentat pe pagina sa de facebook refuzul Austriei de a accepta intrarea României în spațiul Schengen.

Austria ne oferă minciuni îmbrăcate în vorbe goale. „Nici peste trei luni, nici peste șase luni”, au spus oficialii austrieci. Este echivalentul lui niciodată.

În anii ’90 au dispărut niste lebede din Viena. Vinovați au fost găsiți românii. Acum dispar din România pădurile, petrolul, activele bancare. Cine o fi vinovat? Nicidecum Austria.

Știe Austria câte lebede s-au plătit din pădurile noastre? Să vă dăm și gazele din Marea Neagră? Să va dăm gratis țara sau viitorul copiilor?”, a întrebat retoric deputatul.

Acesta a transmis „un mesaj simplu: Crescute Redevențele exponențial pe petrol. De la sute de milioane profit la o companie furnizoare de combustibili pe an, (de 5 ori mai mare profitul anul ăsta decât anul trecut), să ajungă și ceva statului român.

Analiză pe activele și pasivele băncilor cu capital austriac care sunt numai pe pierderi în ultimii ani. Săracii de ei, cât voluntariat fac pentru români.

Există o vorbă în România: „Trece lebedele-n zare, când te uiți ele dispare”.

Așa a dispărut și bunul tău simț, stimată Austria!”, a concluzionat Bogdan Ivan Gruia.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Exista un mijloc de presiune asupra U.E.,refuzul alaturi de Ungaria de a aproba pachetul (unul dintre) de sustinere financiara a Ucrainei in valoare de 18 miliarde euro. Orban se opune deja.
    Sau trebuia sa vorbeasca din timp,asta de zice ca este presedintele romanilor,cu nasul lui ,Schweighoffer(unul dintre principalii finantatori ai partidului OVP,da ,cel al fostului ministru de interne actualul cancelar Austriac,Karl Nehammer!)…sau poate ca a vorbit si de aceea au folosit dreptul de Veto.
    Un lucru este clar,avem cel mai slab presedinte din istoria Romaniei,avem o clasa politica care nu reprezinta interesele poporului!
    Daca vor cu adevarat sa duca Romania in spatiul Schengen au la indemana mijloacele,trebuie doar un pic de sange in instalatie. Sa treaca de la milogeala la impunere,adica,vrea sa intre Suedia in NATO?,daca intra Romania in Schengen atunci suntem de acord. Vreti sa nu folosim dreptul nostru de veto intr-o anumita decizie U:E. vrem ceva la schimb…cam asa cum fac Ungurii si Polonezii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: