16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Dosarul cu șină și copiile după acte devin istorie! Legea a fost votată în Parlament

Dosarul cu șină și copiile după certificate și alte acte devin istorie. Parlamentul a decis eliminarea lor și simplificarea birocrației la ghișeele instituțiilor publice.

Legea care simplifică birocrația de la ghișee a fost aprobată de Parlamentul Român. Nu a trecut în primă fază în Senat, dar a fost votată ulterior și susținută de Camera Deputaților.

Prevederile se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile de angajare, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice.

Totodată, dacă există situații în care o instituție publică cere copii fizice pentru anumite acte, altele decât cele emise tot de către autorități publice, acea instituție este obligată să asigure gratuit fotocopierea documentului.

Dacă, de exemplu, instituțiile vor cere o copie a buletinului, aceasta va putea fi trimisă și pe e-mail, iar opțiunea plății cu cardul nu mai poate fi înlăturată de la ghișee.

“Instituțiile au obligaţia de a oferi metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul altor sisteme de plată”.

Conform Biziday.do, se introduce obligaţia eliminării cerinţei de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent. De asemenea, atunci când o instituție va cere completarea unei cereri, aceasta va fi obligată să pună la dispoziție aceste cereri și pe site-ul propriu, nu doar fizic pe hârtie la sediul instituției respective.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Istorie a devenit legea 2672021, publicata la 1 ian 2021 in MO, lege care interzice institutiilor publice sa ceara cetateanului copie de pe documente emise de acestea. Tot cu copii de pe certificate si carti de identitate trebuie sa ne prezentam la Institutia Prefectului la serviciul inmatriculari si permise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!