19.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

Proiectul de extindere a Spitalului Județean, declarat eligibil la finanțare prin PNRR

Proiectul de extindere a Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu încă un corp ce va fi legat de clădirea principală prin pasarele suspendate a fost declarat eligibil la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ministerul Sănătății a anunțat că a încheiat prima etapă de evaluare a proiectelor depuse prin PNRR pentru construirea de spitale. Printre proiectele declarate eligibile se numără și cel care vizează extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cu un nou corp, legat de clădirea principală prin pasarele suspendate.

Valoarea proiectului ar urma să treacă de 82 de milioane de euro, arată datele publicate de Ministerul Sănătății, deși în prima fază suma vehiculată era de 50 de milioane de euro.

Noul corp de clădire va avea 4 etaje și subsol, unde vor funcționa magaziile spitalului și un adăpost antiaerian. Va fi amenajată și o parcare semi-automată cu 90 de locuri de parcare, dedicate angajaților spitalului.

La etajul I va fi mutată secția ORL plus o parte dedicată spitalizărilor de o zi. La etajul II va fi Oftalmologia, cardiologia și o nouă zonă dedicată cardiologiei intervenționale.

La etajul al III-lea va fi extins blocul operator, cele două clădiri urmând să fie unite printr-o pasarelă supraetajată. Aici vor fi amenajate 4 săli de operație, pentru oftalmologie, gastroenterologie intervențională, neurochirurgie și chirurgie plastică și reparatorie.

Astfel de pasarele vor fi amenajate la fiecare etaj. Fiecare specialitate va avea sala ei dedicată de operație. La etajul al IV-lea va funcționa neurologia și gastroenterologia intervențională.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

SPECTACULOS! Cum va arăta noul corp de clădire cu pasarele suspendate ce se pregătește la Spitalul Județean:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: