18.2 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

Peste 40 de mil. euro pentru trasee cicloturistice în Mureș, Suceava și Bistrița-Năsăud. Județul nostru va avea un traseu de 200 de km

PNRR a aprobat finanțarea amenajării a peste 6.500 de kilometri de trasee cicloturistice în întreaga țară. Aproape 500 de kilometri leagă județele Mureș de Bistrița-Năsăud și Suceava.

Pentru amenajarea celor aproape 500 de kilometri, autoritățile din cele trei județe vor primi peste 40 de milioane de euro.

Traseul de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud se va suprapune pe traseul Via Transilvanica și se va întinde pe 204 km. Va traversa municipiul Bistrița și comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Leșu, Bistrița-Bârgăului, Livezile, Cetate, Budacu de Jos, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț și Monor.

Traseul propus va oferi accesibilitate la obiectivele turistice și culturale din localitățile străbătute. Costurile pentru amenajarea celor peste 200 de kilometri de piste de biciclete pe teritoriul județului nostru ar ajunge la 16,8 milioane de euro.

Lucrările includ marcaje și indicatoare, reparații, lucrări de tasare și reabilitare teren, amenajare piste biciclete pe asfalt și cale de rulare din agregate.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Bani azvarliti aiurea, prin locuri unde maidegraba vor fi ptr carutzasii din localitatile din zona. Sunt locuri unde in nici un caz nu se justifica aceasta investitie aiurea, ptr 10-20 de biciclisti, care pot circula cel mult 6-7 luni / an . Asta in timp ce lipsesc locurile de parcare si masinile deja se ” calaresc ” pe drumurile tzarii … Intr-una din aceste zile, fiind in pana mecanica cu masina personala, efectiv am stat si ( intre orele 07-09.00 ) am numarat timp de 2 ore , doar 4 biciclisti intre Unirea si Bistrita ( 3 spre Bistrita si 1 singur ivers ) si asta in conditiile ca aici la noi , iarna inca este foarte blanda .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: