21.1 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Mai tare decât Bistrița. Becleanul a primit o vizită a Comisiei Europene și se pregătește de atragerea mai multor fonduri

După ce lucrurile au mers bine la Beclean pe atragerea de fonduri europene, o delegație a Comisiei Europene a făcut o vizită de lucru în orașul care are o rată de progres mai mare decât Bistrița privind implementarea proiectelor.

Becleanul este orașul care are cea mai mare rată de atrageri de fonduri europene din județul Bistrița-Năsăud. În câțiva ani, orașul a primit 32,6 milioane de euro pentru zece proiecte și urmează altele nouăsprezece.

În acest moment sunt pregătite proiecte Bauhaus, un Parc Industrial, Piață Agroalimentară, infrastructură rutieră, regenerare urbană, mobilitate urbană și eficiență energetică a blocurilor.

Se discută inclusiv despre amenajarea Grădinii Urbane Transilvania și reabilitarea Castelului Bethlen.

„Valoarea celor 10 proiecte în derulare sau finalizate din Beclean este de peste 160 milioane de lei (32,6 milioane de euro), iar la acestea se adaugă un portofoliu de alte 19 proiecte aflate în pregătire, care vizează investiții într-un parc industrial, reabilitarea și amenajarea Castelului Bethlen, reper al istoriei locale, extinderea Băilor Figa, dezvoltarea și regenerarea spațiilor publice și reamenajarea Grădinii Botanice din oraș”, arată MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) într-un comunicat.

Din partea Comisiei Europene au fost trimiși la Beclean Carmen Daciana Crastiu, Marco Miglliara și Iva Maric, manageri de Program DG Regio. Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, spune că „am analizat împreună toate oportunitățile noului exercițiu financiar din fonduri europene pentru orașul nostru: proiecte Bauhaus, Parcul industrial, Piața Agroalimentară, Infrastructură rutieră, Regenerare Urbană, Mobilitate Urbană și Eficiență energetică a blocurilor”.

Cu fonduri europene a fost ridicat Centru de Recreativ Legacy, dar și centura ocolitoare care se află în stadiu avansat de construire.

Creștere demografică

În timp ce populația României este în descreștere (într-un singur an populația a scăzut cu peste 163.000 de oameni), la Beclean a crescut. Nicolae Moldovan pune acest lucru pe seama dezvoltării cu ajutorul fondurilor europene.

„Dacă la ultimul recensământ aveam 10.404 locuitori, astăzi avem 12.640. Au fost atraşi prin construirea de blocuri noi (ANL, locuinţe sociale, blocuri pentru medici, cartiere noi cu toată infrastructura de utilităţi la fiecare locuinţă). Dorim să oferim stabilitate orăşenilor, iar viziunea pe care ne-o propunem pentru localitate este ca oraşul Beclean să fie un centru al inovaţiei şi oportunităţilor, un Smart Future City, un loc plăcut în care să trăieşti, să munceşti şi să studiezi; o comunitate cu autorităţi locale responsabile şi deschise, cu cetăţeni activi şi o comunitate de afaceri dinamică şi implicată“, a spus Nicolae Moldovan pentru Ziarul Financiar.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Păcat că nu a fost în stare să activeze trei semafoare. Se traversează pe la trecerile de pietoni continuu, în loc să fie continuă trecerea mașinilor, întreruptă de semafoare, periodic. Un oraș-sat pune probleme ca o mare metropolă pentru cei ce traversează localitatea. Dej și Beclean… Păunule, dezumflă-te și pleacă capul.

  2. Felicitări primarului de la Beclean ,are echipa care lucrează cot la cot ,fiecare angajat știe ce are de făcut, Orașul Beckean atrage turiști în fiecare an, o administrație care știe ce vrea. La Bistrița Năsăud dl Primar mai are de învățat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: