5.5 C
Bistrița
joi, octombrie 2, 2025

Orașul nu se va colora în albastru, anul acesta. Se renunță și la Neurolimpics

„Regretăm că rupem tradiția unor evenimente frumoase care uneau comunitatea bistrițeană, însă datorită instabilității financiare generată de modificările Codului Fiscal, datorită lipsei de fonduri și de perspective, am ales să ne concentrăm în acest an asupra copiilor și tinerilor cu TSA și să oferim familiilor acestora un îndelung așteptat moment de respiro în 2 aprilie. La cum stau lucrurile, riscăm să închidem centrul, așa că în acest an avem alte priorități”, transmit reprezentanții Centrului pentru Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” din Bistrița.

Aceștia vor să se concentreze asupra modului în care se poate supraviețui în asemenea condiții, asupra unor activități de lobby și advocacy pentru drepturi și strângerea de fonduri. Zeci de părinți au făcut în ultima lună adrese la Consiliul Județean, primăriile de domiciliu și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului prin care cer sprijinul autorităților. Până în prezent au primit următorele răspunsuri, parcă trase la xerox:

De la Primăria Bistrița: Aplicați la finanțări nerambursabile (care sunt atât de mici încât nu acoperă nici măcar un salariu pentru un psiholog). Municipiul Bistrița NU are în 2018 un centru de zi pentru copii cu dizabilități, un centru respiro pentru părinți sau un centru pentru adulții cu dizabilități. Nici nu oferă subvenții pentru organizațiile care oferă servicii sociale, așa cum prevede legea. Nici nu externalizează serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități organizațiilor private.

De la DGASPC BN: Trimiteți copiii la centrele noastre de recuperare neuromotorie din Bistrița, Beclean și Năsăud unde avem toate serviciile necesare. Nu le au. Nu au nici specialiști în terapie comportamentală validată științific în autism, nici suficient personal în general. (Centrul de recuperare neuromotorie Bistrița al DGASPC are angajat un psiholog cu jumătate de normă, doi logopezi și doi kinetoterapeuti. Aceste centre ar trebui să deservească 877 de copii cu handicap, din care 477 cu grad de handicap grav și 110 cu autism. În total aceste centre au o capacitate  acreditată de 130 de beneficiari și sunt deservite de 3 psihologi, 3 logopezi, 4 kinetoterapeuti și 2 psihopedagogi. La 877 de copii cu dizabilități. În cursul anului 2017 au beneficiat de servicii în Centrul de recuperare neuromotorie un număr de 112 copii. Centrul de Recuperare neuromotorie Beclean a oferit servicii unui număr de 46 de copii, iar în Centrul de recuperare neuromotorie din Bistrița au beneficiat de servicii 170 de copii. Toți cei 328 de beneficiari ai serviciilor de stat au primit, conform raportărilor oficiale ședințe bisăptămânale de o formă sau alta de terapie. Ce s-a întâmplat cu ceilalți 549 de copii cu dizabiliăți din Bistrița-Năsăud în 2017? Nu au primit niciun serviciu de la instituția care oferă toate serviciile necesare tuturor copiilor cu dizabilități în raport cu diagnosticul și nevoile de recuperare?

De la Consiliul Județean: Trimiteți copiii la școli speciale și adulții în centrul de la Beclean. În condițiile în care Consiliul Județean a fost 2 ani partener în proiectul pe fonduri norvegiene „Învățăm Împreună. Dezvoltare de strategii și politici pentru a acorda șanse egale copiilor aparținând grupurilor vulnerabile”, proiect care are ca scop exact incluziunea copiilor cu cerințe educative speciale în învățământul de masă…

Datele furnizate, precum și  tipurile de servicii oferite de instituțiile de stat sunt publice, pe site-urile proprii. Capacitatea acestora de a furniza servicii adecvate pentru toate tipurile de dizabilități este sever insuficientă și inadecvată terapeutic persoanelor cu autism, atrag atenția specialiștii Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” din Bistrița.

Foto Arhivă @ FOTO/VIDEO: Bistriţa albastră. Emoţii, culoare, prietenie…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Drumuri fără griji cu ROMBAT: Bateria Champion EFB îți aduce un voucher de combustibil OMV de 100 RON!

Compania bistrițeană ROMBAT, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în industria de automotive la nivel mondial, îi răsplătește pe clienți, luna aceasta și în noiembrie, cu o ofertă specială. Achiziționarea unei baterii Rombat Champion EFB aduce un bonus pe măsură: un voucher de combustibil OMV în valoare de 100 RON!

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută inginer automatist, instalatori, muncitori, ajutor bucătar și pizzer

Aquabis organizează recrutare pentru un post de inginer automatist și trei mecanici. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor care caută ingineri construcții civile, dar și la Crama Veche, Îndemânarea Construct, Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Toamna e mai faină la Rollin Smoke! Barmanii Alex și Moldo așteaptă provocări: tu zici băutura preferată, ei îți fac un cocktail personalizat

Să nu fiți triști că a venit toamna și serile pe Pietonal și-au pierdut din farmec! E momentul în care încep serile de poveste la Rollin Smoke, unde continuă povestea Brikada cu Alex și Moldo, barmanii care prepară și astăzi cocktailurile spectaculoase cu care v-au sedus de-a lungul anilor. Iar dacă nu știați, băieții care au scris istorie aici adoră să vă surprindă cu cocktailuri create pe loc, după băutura voastră preferată!