22.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Tânăr bistrițean, prins „zburând” prin Jucu. Polițiștii n-au avut ce permis să-i ia, că nu avea

Polițiștii clujeni au prins un tânăr bistrițean care „zbura” cu mașina prin Jucu. Ar fi trebuit să îi ia permisul, doar că acesta NU avea.

Aproape de miezul nopții, o mașină „zbura” pe carosabilul din localitatea Jucu. Polițiștii clujeni l-au oprit pe vitezoman și i-au cerut actele.

Având cu mai bine de 50 km/h peste viteza legală admisă, oamenii legii ar fi trebuit să îi ia permisul. Doar că nu au avut cum să facă așa ceva, deoarece tânărul nu avea permis de conducere.

În jurul orei 23.40, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat pe DN1C E576, pe raza comunei Jucu, un bărbat de 27 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h.

Verificările au condus la stabilirea faptului că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, în cauză fiind astfel demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere” au transmis reprezentanții IPJ CJ, conform dej24.ro

Un tânăr de 18 ani – fără permis – a făcut accident

În 2 mai a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost solicitați să intervină la un accident rutier soldat cu pagube materiale. Acesta s-a produs pe Drumul Județean 154, în Domnești.

La locul evenimentului polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani din Șieu. Acesta, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 27 de ani, din Domnești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că:

  • șoferul de 18 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
  • autoturismul pe care îl conducea este neînmatriculat
  • autoturismul avea aplicate numere de înmatriculare false.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Conform informațiilor făcute publie de polițiști, „se poartă” condusul mașinilor fără a deține permis:

Mini-vacanța de 1 Mai, pe șoselele din BN: Prinși conducând băuți, drogați și fără a deține permise

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.