24.9 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

Deputatul Daniel Suciu, noul lider al organizației municipale PSD

Deputatul Daniel Suciu a fost ales ieri după-masă noul lider al organizației municipale a PSD. Prim-vicepreședinte a fost ales Kozuk Andrei, iar secretar executiv Darius Emilian Ilieșiu.

317 delegați au ales ieri după-masă, noua componență a conducerii organizației municipale a PSD. Astfel, Daniel Suciu va conduce organizația până în 2027, ajutat de prim-vicepreședintele Andrei Kozuk și secretarul executiv Darius Emilian Ilieșiu.

Vicepreședinți au fost aleși Alexandru Dumitru Bria, Ștefania Stere, Radu Claudiu Elisei, Crina Clapou, Daniel Adumitrăcioaiei, Simona Găluț și fostul șef de la Rutieră Ciprian Buta.

Marea sarcină a echipei va fi să se asigure că PSD va avea primar și majoritate în Consiliul Local al municipiului Bistrița, la alegerile locale de anul viitor.

„Le mulțumesc celor peste 1000 de colegi din echipa noastră că au venit alături de această echipă minunată și, în numele lor, spun clar și răspicat tuturor că Bistrița are și altă variantă, mai bună decât cea de azi!”, a precizat Daniel Suciu.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. dl Suciu nu a fost în stare de doua ori sa câștige Sangeorzul pentru ca e tolomac și nu a fost instruit ca nu are nicio șansă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...