7.8 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

FOTO: Sute de persoane i-au comemorat pe eroii masacrați în Masivul Călimani. „Patriotismul nu se face pe rețelele sociale”

Pe Muntele Gruiu Mare din Masivul Călimani, la peste 1880 metri altitudine, în locul ce unește Ardealul de Bucovina, își duc somnul de veci 60 de eroi ai României. Sute de persoane din Bistrița și Bucovina i-au comemorat ieri… 

Noi nu am uitat! De sărbătoarea Înălțării Domnului, conduși de PS Episcop Benedict Bistrițeanul și duhovnicul Mănăstirii Piatră Fântânele, Pr. Gavriil, împreună cu 300 de oameni din Bistrița și Bucovina, le-am adus un omagiu celor datorită cărora astăzi avem o țară: România”, a transmis deputatul Bogdan Ivan Gruia. 

Deputatul PSD a mai subliniat că „patriotismul nu se face pe rețelele sociale. Ci prin ceea ce face fiecare dintre noi în fiecare zi: de la cum ne respectăm trecutul, ne cinstim eroii, ne educăm copiii și muncim acolo unde Dumnezeu ne-a pus pe fiecare.

Eroii nu mor niciodată! Cât timp ne amintim de ei, vor trăi veșnic! Hristos s-a înălțat! Sus să avem inimile”, a conchis Bogdan Ivan Gruia. 

La Praznicul Înălțării Domnului – zi în care sunt pomeniți și eroii neamului românesc – Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un grup numeros de credincioși, a urcat la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui (Munții Călimani). Radio Renașterea relatează că grupul de credincioși a adus un omagiu celor șaizeci de soldați români care au fost masacrați aici, în Primul Război Mondial.

Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Ierarhul a oficiat un Parastas pentru soldații români care au fost masacrați acolo, precum și pentru toți eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

La evenimentul comemorativ au participat peste 500 de credincioși de la poalele Călimanilor, din Transilvania și Bucovina. Au participat, totodată, maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele, militari ai Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareș” din Prundu Bârgăului, autorități locale și centrale, mai scrie Radio Renașterea.

La finalul slujbei de pomenire, s-au depus coroane şi jerbe de flori.

Foto deschidere @ Radio Renașterea

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Oare când o sa scapam de acești nenorociți numiți „politicieni”? Te umple de greață și scârbă când ii vezi peste tot șicum încearcă sa profite de orice fel de ocazie în care sa se afișeze! Jeguri și scursuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.