2.7 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

Fosta șefă a DSP Doina Petri cucerește vârful Margherita din Congo. Urcare în coardă și traversare de ghețari, printre provocări

Fosta șefă a Direcției de Sănătate Publică, Doina Petri a reușit săptămâna trecută să cucerească al șaselea vârf de peste 5.000 de metri. Este vorba despre vârful Margherita, din munții Ruwenzori din Congo. Printre provocările expediției s-au numărat urcare în coardă și traversare de ghețari.

Cu lumea la picioare, așa s-a fotografiat săptămâna trecută Doina Petri fosta șefă a Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, care pare să-și fi descoperit pasiunea pentru trekking după pensionare.

La 67 de ani, aceasta a bifat săptămâna trecută cel de-al șaselea vârf de peste 5.000 de metri. Este vorba despre vârful Margherita, din munții Ruwenzori din Congo.

„Un traseu mai tehnic, cu urcare în coardă, traversare de ghețari, dar cu peisaje pe măsură. Este cel de-al șaselea vârf peste 5000 de metri pe care colega noastră desfășoară cu mândrie steagul Clubului Lions Bistrița”, notează Clubul Lions Bistrița.

Doina Petri a ieșit din zona de confort în vara anului 2020, când a ajuns pe piscul Muntelui Alb al Africii. Anul trecut, fosta șefă a DSP a cucerit cel mai înalt vârf muntos aflat în afara lanțului himalayan, Aconcagua de 6.962 de metri. Mai multe detalii despre această expediție puteți citi mai jos:

IMPRESIONANT: Fosta șefă a DSP BN a cucerit cel mai înalt vârf din lume, în afara lanțului himalayan

Foto: Club Lions Bistrița 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...