11.8 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

FOTO – Pop&Pop Glass Solutions a făcut magie cu sticla, la Hotel Codrișor

Mircea și Florin Pop au avut ocazia să demonstreze cam ce magie pot face cu sticla, la cea mai nouă unitate de cazare din Bistrița – Hotel Codrișor, unde și-au lăsat amprenta la balustradele balcoanelor, în băi sau finisajele restaurantului.

„Magicienii” sticlei, Mircea și Florin de la Pop&Pop Glass Solutions s-au întrecut pe ei și-au demonstrat că sticla se potrivește în orice circumstanță, dacă este pusă în valoare cum trebuie.

O demonstrează Hotel Codrișor, acolo unde băieții de la Pop&Pop Glass Solutions au reușit să aducă un plus de eleganță cu ajutorul sticlei. S-au folosit de sticlă la balustrade, în finisajele din băi, holuri sau chiar în restaurantul locației proaspăt redeschise.

Băile hotelului sunt prevăzute cu cabine de duș elegante din sticlă transparentă, care „ajută” inclusiv la amplificarea vizuală a spațiului. În băi întâlnim și sticla printată, care se potrivește ca o mănușă cu celelalte elemente moderne utilizate.

Balustradele din sticlă transparentă sau fumurie din balcoanele camerelor îți permit o priveliște neîngrădită asupra Pădurii Codrișor, iar balustradele transparente și cele luminate de pe holuri asigură o notă de eleganță.

Măiestria meseriașilor de la Pop&Pop Glass Solutions a fost completată de minune de materialele de calitate, care asigură o durată de viață îndelungată.

Pop&Pop Glass Solutions sunt deja pe piață de câțiva ani și au în portofoliu sute de lucrări în Bistrița-Năsăud și județele învecinate. Profesionalismul și motto-ul care-i ghidează: „Nu există nu se poate” i-au ajutat să se poziționeze rapid pe piață.

Băieții de la Pop&Pop Glass Solutions au experiență cu cele mai noi sisteme și inovații din domeniul sticlei și rar îi surprind clienții cu proiecte cărora să nu le poată face față.

Mai multe despre ce pot face Mircea și Florin Pop, în materialele de mai jos:

VIDEO: Terase din sticlă pe sistem Valedo retractabil – propunerea POP&POP Glass Solutions pentru cei mai pretențioși clienți

FOTO/VIDEO: TOP 10 amenajări cu sticlă realizate de băieții pricepuți de la POP&POP Glass Solutions Bistrița

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.