2.1 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

Centre de zi pentru persoane vârstnice, în comunele Căianu Mic, Prundu Bârgăului și Măgura Ilvei

Încă 3 centre de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice vor fi construite în comunele Căianu Mic, Prundu Bârgăului și Măgura Ilvei, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Fondurile necesare acestor investiții vor fi asigurate prin intermediul PNRR.

Nevoia de socializare, de îngrijire, educație, consiliere psihologică și comunicare este necesară pentru o viață liniștită și sănătoasă. Bunicii și părinții noștri merită să beneficieze de aceste servicii, iar datoria noastră, a administrației publice locale, este să sprijinim proiectele bune și să le transformăm în fapte. Felicitări domnilor primari, Paul Știr, Doru Crișan și Valer Avram, pentru munca depusă și pentru grija pe care o purtați comunității din care faceți parte!”, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, spune că suma pe care o va primi comuna pe care o conduce pentru construcția centrului depășește 6 milioane de lei.

Obiectivul nostru central este să oferim oamenilor în vârstă din comuna noastră un loc dedicat îngrijirii și recuperării lor. În acest sens, am conceput un plan ambițios de amenajare a unei clădiri moderne în curtea Centrului Medico-Social din Susenii Bârgăului, cu o capacitate de a deservi cel puțin 50 de beneficiari. Prin această inițiativă, dorim să asigurăm un mediu sigur, plăcut și funcțional pentru îngrijirea persoanelor în vârstă.
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare va oferi o gamă variată de servicii adaptate nevoilor specifice ale persoanelor vârstnice. Acesta va include spații specializate pentru servicii medicale, îngrijire personală și recuperare fizică și psihologică precum și acces la programe recreative și educaționale„, a explicat Doru Crișan.

Pentru persoanele care nu pot ajunge aici, centrul va furniza asistență medicală la domiciliu prin intermediul unei echipe mobile.

„Ne propunem să instalăm și un sistem fotovoltaic de 25 kw/h, astfel încât centrul să fie sustenabil din punct de vedere energetic și să contribuie la reducerea impactului asupra mediului înconjurător”, a mai adăugat primarul comunei Prundu Bârgăului.

 

Sursă foto @ Renasterea.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...