13.8 C
Bistrița
miercuri, octombrie 22, 2025

EXTRA: Impresionant mesaj din 1939, descoperit într-o sticlă, între ruinele școlii din Lușca!

Un impresionant mesaj – un document vechi de aproape 100 de ani – a fost descoperit între ruinele școlii din cartierul năsăudean Lușca. Documentul era ascuns într-o sticlă, transmite jurnalistul Radu Sîrbu, cel care a și anunțat descoperirea.

Jurnalistul Radu Sîrbu de la Mesager24 a scos la lumină uimitoarea poveste a mesajului din sticlă.

O capsulă a timpului, cu un document vechi de aproape un secol, a fost găsită în zidurile dărâmate ale școlii din  Lușca!

Școala din Lușca – un cartier al orașului Năsăud, a ajuns o ruină… Un localnic a găsit între zidurile dărăpănate o sticlă în care era un document semnat pe data de 9 mai 1939 de oficialitățile comunei Lușca de atunci”, notează Radu Sărbu. 

Documentul va fi donat Muzeului Grăniceresc din Năsăud. Acesta consemnează cine sunt ctitorii școlii din Lușca, ilustrând și vremurile tulburi de la începutul Celui De-al Doilea Război Mondial.  Tot aici se precizează că în 1939, în Lușca existau 120 de gospodării și 600 de locuitori.

Iată, mai jos transcrierea integrală a mesajului: 

Pentru cetitori

S-au făcut aceste litere pentru cetitori, cu ocazia edificării Școalei primare din comuna Lușca, jud. Năsăud, în anul 1939, luna Mai.

Școala s-a făcut sub conducerea domnului învățător Pop Anton, de 28 de ani, născut în comuna Romuli, jud. Năsăud, și domiciliat ca învățătoriu în comuna Lușca.

În acest an a funcționat ca preot onor. Ioan Vălean, ca primar Ioan Pop, care și-au dat tot concursul pentru edificarea școalei.

Primăvara acestui an a fost săcetoasă și tulbure din cauza frământărilor externe ocupând Germania, sub conducerea lui Hitler, Ceho-Slovacia și vrând să ocupe și parte din Polonia.

România este cuprinsă în prezent între hotarele de la Nistru pân’ la Tisa și din Hotin până la Marea Neagră sub domnia regelui Carol al II-lea și prim-ministru Armand Călinescu.

Transmitem acelora care vor ruina aceste ziduri ca să le facă mai mari urările noastre de bine și să păstreze numele nostru care, cu muncă grea, a ridicat aceste ziduri într-o comună cu 120 de fumuri și 600 de suflete.

Pentru cei ce vor urma, Lușca la 9 mai 1939.

Semnat,

Pop Anton – învățător,

Ioan Vălean – preot,

indescifrabil – notar.

Sursa & Foto @ Radu Sîrbu / Mesager 24

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Merita menționat faptul că Pr. Ioan Văleanu, era parohul greco-catolic al localității Lușca, la acea dată în întregime de confesiune greco-catolică. Pr. Ioan Văleanu a fost un preot de pie memorie, care nu și-a tradat credința și speranța în Biserica Română Unită, mai ale după 1948, când a fost obligat să-și trăiască credința în clandestinitate și în închisoare!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.