16.8 C
Bistrița
marți, august 18, 2026

FII REPORTER: VIDEO – Ziua Pompierilor, „sărbătorită” la Beclean cu nervi și fum gros

Ziua Pompierilor, marcată an de an în data de 13 septembrie, a fost „sărbătorită” ieri la Beclean într-un mod „inedit”: mai mulți oameni au dat foc vegetației uscate, după ce și-au curățat terenurile, deși acest lucru este interzis.

Scuze, pompierii, azi e ziua voastră! Pentru cei cu „curățenia de toamnă”, e absolut ilegal să aprinzi vegetația, gunoaiele sau orice. Pot fi îngrășământ pentru pământ, iar ce nu e biodegradabil se duce la reciclare!„, atrage atenția un cititor Bistriteanul.ro, care ne-a oferit și imagini cu fumul gros care s-a răspândit prin oraș.

El nu este singurul beclenar revoltat de situație, cu atât mai mult cu cât astfel de incidente nu sunt rare în orașul de pe Someș.

Foarte mulți ard gunoiul noaptea, miroase numai a plastic”, „În fiecare zi nu poți respira. Și nu pot să cred că autoritățile competente nu iau nicio măsură„, „Am ieșit și noi la o plimbare de seară, numai aer curat nu am respirat. La noi în zonă e plin de fum, în cealaltă zonă numai fum”, „O bătaie de joc. Curățenia de toamnă nu înseamnă neapărat să dai foc la ce vrei, când vrei„,

„Nici nu poți respira pe stradă”, „Miroase oribil” sau „Nu ești singurul deranjat. Tocmai mi-am strâns hainele de afară și trebuie spălate din nou deoarece miros a fum de zici că le-am ținut în afumătoarea de carne. Nu e normal așa ceva” sunt câteva dintre zecile de mesaje postate pe Facebook de beclenarii deranjați de „curățenia” de toamnă.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: