17.4 C
Bistrița
marți, iulie 28, 2026

Bucurie mare în Biserica Filadelfia: Mâine se inaugurează noul lăcaș de cult!

După ani de muncă și rugăciuni, ziua mult așteptată a sosit! Enoriașii Bisericii Penticostale „Filadelfia” inaugurează mâine noul lăcaș de cult. Pe lângă oficialitățile invitate, sunt așteptați toți bistrițenii care vor să ia parte la fericitul eveniment. Iar „momentele pentru suflet” nu se opresc aici.

În 13 Noiembrie 1977 lua ființă Biserica Penticostală „Filadelfia” din municipiu. Enoriașii se adunau, pentru a-L cinsti pe Dumnezeu, într-o cameră de casă, pe strada Colibiței.

Din cauză că numărul membrilor bisericii a tot crescut, a fost nevoie de construirea unui lăcaș de cult.

Astfel, în 2004, pe strada Drumul Dumitrei Vechi din municipiu a început construirea clădirii bisericii. Odată ce demisolul a fost finalizat, slujbele religioase s-au mutat acolo.

Mâine, cei 176 de membri ai bisericii „Filadelfia”, își văd dorința inimii împlinită. Îmbrăcați în haine de sărbătoare, împreună cu pastorul și slujitori din cultul penticostal, dar și cu oficialități, inaugurează lăcașul de cult.

Am invitat, să ia parte la sărbătoarea noastră, pe primarul Ovidiu Crețu, pe viceprimar și pe președintele Consiliului Județean. Ca și vorbitori, avem invitați pe fratele Romi Mocanu, secretarul Cultului Penticostal, fratele Deac Viorel, președintele Comunității Regionale Cluj, și fratele Vasile Bojor, vicepreședintele Comunității Regionale Cluj”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, pastorul Bisericii „Filadelfia”, Toma Zăgrean.

Bistrițenii sunt invitați să se bucure la această sărbătoare, împreună cu enoriașii. Mai mult, începând de mâine seară și până duminică seara inclusiv, Biserica „Filadelfia” organizează seri de evanghelizare.

„Invităm bistrițenii să ia parte la aceste seri de evanghelizare, la aceste momente pentru suflet”, au spus enoriașii.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: