2.1 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

FOTO: Grav accident la Dipșa! Pompierii au fost nevoiți să taie plafonul mașinii pentru a salva victimele

Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață în localitatea Dipșa. Pompierii au fost nevoiți să taie plafonul mașinii pentru a salva victimele.

Pompierii militari au intervenit în această dimineață la un accident produs în localitatea Dipșa.

La locul accidentului, echipajele au găsit două victime, femei în vârstă de aproximativ 39,  respectiv 50 de ani, conștiente, cooperante.

Femeia în vârstă de 39 de ani, pasageră pe locul din dreapta față, a fost găsită încarcerată, iar pentru a fi extrasă echipajul de descarcerare a fost nevoit să taie plafonul autoturismului. După extragere, victima a fost predată conștientă, cu politraumatisme și fractură deschisă la membrul superior drept, echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportată la spital„, spun cei de la ISU BN.

Cealaltă victimă prezenta politraumatisme la nivelul feței și trunchiului și a fost transportată, de asemenea, la spital, pentru investigații medicale suplimentare.

Mașina, care era condusă de o șoferiță începătoare, a intrat într-un cap de pod.

UPDATE

În această dimineață, polițiștii Seviciului Rutier au intervenit la un accident, produs pe Drumul Național 15A.

Din primele date, o femeie de 50 de ani, din Teaca, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dipșa-Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere, ambele transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul„, au declarat reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...