26.4 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

Începe amenajarea cartierului din case tip container, în Viișoara, pentru nevoiașii Bistriței

Primăria Bistrița a început amenajarea cartierului format din locuințe de tip modular chiar zilele trecute. Firma care a câștigat licitația trebuie să termine lucrările până în primăvara anului viitor. Cartierul este amenajat în apropierea blocurilor sociale din Viișoara și îi va găzdui pe cei mai nevoiași bistrițeni.

Municipalitatea a reușit, în sfârșit, să se apuce de treabă la proiectul care presupune amenajarea unui mini-cartier de locuințe modulare, în Viișoara. Acestea vor fi amplasate pe strada Speranței, foarte aproape de blocurile sociale din Viișoara.

Se pare că vor fi amplasate acolo 20 de containere, terenul pregătit de municipalitate având 1.200 de metri pătrați. Acesta va fi împrejmuit și va avea poartă de acces.

Vor fi amenajate spații verzi printre locuințe, dar și alei auto și pietonale. Toate containerele vor fi racordate la apă și canal, dar și la rețeaua electrică. Primăria Bistrița a achiziționat deja parte din aceste containere, acestea având 4 încăperi: cameră de zi, dormitor, grup sanitar și bucătărie.

Lucrările au început chiar zilele trecute, iar constructorul din Beclean care a câștigat licitația are termen până în luna mai a anului viitor să închidă șantierul.

În locuințele de necesitate ar urma să ajungă cei care au rămas pe drumuri în urma unor calamități naturale sau incidente, dar și bistrițenii cu venituri foarte mici, care nu își permit nici măcar să plătească chiria și să întrețină o locuință într-unul din blocurile sociale ale municipalității.

Acesta este unul dintre cele mai controversate proiecte ale Primăriei Bistrița, care a dus chiar la proteste și plângeri de tot felul anii trecuți. Locuitorii din cartierul Viișoara nu vor ca în zonă să fie mutate persoane cu probleme sociale și financiare, care nu de puține ori au și probleme cu legea.

Ideea are cel puțin un deceniu vechime, iar actualul primar Ioan Turc anunță încă din 2022 că urmează să se mute primii chiriași acolo. Ei bine, abia la finalul primăverii lui 2024 sunt șanse ca aceste locuințe să primească primii chiriași.

Foto: Cristian Berari

Mai puteți citi pe acest subiect:

VIDEO – Ioan TURC: Primele familii ar putea fi mutate în locuințele modulare la finalul anului

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...