6.1 C
Bistrița
joi, februarie 12, 2026

Bărbatul care și-a omorât soția avea două plăgi înjunghiate superficiale

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus, bărbatul care și-a omorât soția a fost găsit conștient și cooperant de echipajele medicale. Acesta prezenta două plăgi înjunghiate, superficiale.

În această după-masă, un bărbat de 34 de ani și-a înjunghiat mortal soția, o femeie de 33 de ani. Totul s-a petrecut în casa în care locuiau, se pare, sub ochii celor doi copii ai lor.

Se pare că între cei doi a avut loc o luptă, cu cuțite. Femeia a fost găsită de către echipajul medical fără suflare, în timp ce el prezenta două plăgi înjunghiate, superficiale.

„La locul solicitării au fost direcționate două echipaje SMURD. Din păcate când echipajele de intervenție au ajuns la locul indicat au constatat că femeia în vârstă de aproximativ 33 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, în schimb bărbatul în vârstă de 34 de ani era conștient, cooperant. Prezenta două plăgi superficiale, care aparent nu îi puneau viața în pericol. A fost stabilizat și evacuat la UPU SMURD Bistrița, pentru continuarea investigațiilor medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

UPDATE:

„La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus în această după-amiază un bărbat în vârstă de 34 de ani din Bistrița, cu plăgi în zona abdominală și cervicală. Acesta este momentan în stare stabilă, conștient, cooperant și a rămas internat la Secția Chirurgie generală, urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale”, a declarat Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO EXCLUSIV ULTIMA ORĂ: Crima pasionala pe strada Axente Sever

ȘOCANT: După ce și-a înjunghiat soția, a pus fotografia pe Facebook

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: