21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FII REPORTER: Un real pericol în zona Decebal! Trecerile de pietoni, încă nemarcate, deși s-a redeschis circulația

Mai mulți cititori ne-au semnalat faptul că deși circulația a fost redeschisă în Decebal, trecerile de pietoni nu au fost încă marcate, nici măcar provizoriu, până la finalizarea lucrărilor. „Cred că nu se înțelege cât de gravă este situația” – atrage atenția o bistrițeancă.

Cred că nu se înțelege cât de gravă este situația în zona Decebal, unde se lucrează la pasaj. Au fost desființate trecerile de pietoni, iar pietonii traversează strada tot prin aceleași locuri, nemarcate. Totuși s-a deschis circulația în favoarea șoferilor, dar cu elevii și ceilalți participanți la trafic ce facem?

I-am scris și domnului primar, am făcut sesizări și la Poliția Locală și la IPJ BN, dar se pare că sunt doar promisiuni și atât. Primarul în loc să se intereseze de starea cetățenilor, dumnealui a început campania electorala cu ocazia fiecărui eveniment ce are loc în oraș, a început 100 de lucrări, pe care nu le-a terminat, dar și le însușește.

Poate ne aude sau vede cineva și se mobilizează să traseze trecerile de pietoni măcar provizoriu, până la finalizarea lucrărilor, așa cum au marcat și pe celelalte străzi din oraș, atunci când au lucrat și erau în preajma instituțiilor. Vă rog gândiți-vă la copii!”, spune o cititoare Bistriteanul.ro.

Problema ne-a fost semnalată și de un alt cititor:

A început școala. Copiii claselor primare pe unde traversează strada? Că nu este marcată o trecere de pietoni provizorie. Ei nu pot aprecia viteza mașinii și sunt victime că au traversat prin loc nepermis. Primarul nu se gândește că pasajul nu e practicabil? El nu are copii, să se gândească la ei, că trebuie să ocolească zona?„, explică acesta.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Propun domnului primar ca sa avem.si un numar de turisti pe viitor sa puna sub pasaj dintr o.parte in alta hidrobiciclete asa e ceva inedit in lume si creste numarul vizitatorilor …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: