16.4 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

Numărul mare de infecții respiratorii oprește vizitele în trei secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița

Din cauza numărului mare de infecții respiratorii, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a luat decizia de a sista vizitele în trei dintre secțiile sale, unde se întâmpină cele mai multe cazuri: Boli Infecțioase, Pneumologie și Pediatrie.

Începând de astăzi sunt sistate vizitele aparținătorilor internați în trei dintre secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Este vorna despre Boli Infecțioase, Pneumologie și Pediatrie.

Conducerea spitalului a fost nevoită să ia această măsură din cauza numărului mare de infecții respiratorii, cele trei secții fiind cele mai afectate.

În celelalte secții, programul de vizită se desfășoară de luni până duminică și în sărbătorile legale între orele 13.00-17.00. La Secția ATI, programul de vizită este de luni până duminică, între orele 11.30-12.30 şi 13.00-14.00.

Pentru pacienții critici, vizitele sunt posibile și în afara acestui interval orar, cu cerere aprobată de medicul șef de secție și medicul curant sau medicul de gardă. De asemenea, cei care vizitează pe cineva în spital trebuie să poarte mască pe tot parcursul vizitei, iar în funcție de patologia pacientului ar putea fi necesar și un echipament de protecție.

„Reamintim că, potrivit prevederilor legale, este interzisă vizitarea pacienților de către aparținătorii care prezintă semne clinice de infecții acute, motiv pentru care aceștia sunt rugați să evite vizitele la patul bolnavului, pentru a preveni transmiterea infecţiilor”, mai precizează directorul medical al unității, dr. Deak Maria-Gabriela.

Foto: Arhivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...