22.5 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

Cluburile din Bistrița, verificate de ISU

Cluburile din Bistrița care organizează petreceri și concerte au fost verificate în mai multe rânduri de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. La ce concluzie s-a ajuns:

„Activitatea preventivă la categoria de construcții, cluburi, baruri, discoteci este permanentă și pe timpul desfășurării activității. Aceste construcții au fost controlate în mai multe rânduri. Nu avem niciun club neautorizat în prezent. Ele se află în următoarea situație: fie dețin autorizație de securitate la incendiu, fie nu necesită”, a explicat șeful inspecției de prevenire din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, col. Vitalie Florea, într-o conferință de presă.

Localurile cu o suprafață de până la 600 de metri pătrați nu necesită autorizație de securitate la incendiu, dar trebuie să se respecte termenul de „sală aglomerată”.

„Sala aglomerată” este o încăpere distinctă sau grupuri de încăperi cu comunicație directă între ele (goluri protejate sau neprotejate, scări rulante sau scări deschise etc.), în care suprafața ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 mp și se pot întruni simultan: cel puțin 150 de persoane când sălile sunt situate la etaj și 200 de persoane când sunt situate la parter.

El a mai precizat că toate localurile respectau aceste prevederi când s-au făcut controale.

Controalele se fac inopinat, prin sondaj, pe timpul desfășurării activității”, a adăugat col. Vitalie Florea.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.