17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Grațian Morariu revine la Garda de Mediu, după ce Ioan Borș a intrat în atenția DNA

Grațian Morariu a fost delegat să conducă Garda de Mediu Bistrița-Năsăud, a anunțat astăzi prefectul Teofil Cioarbă, în cadrul unei ședințe a Colegiului Prefectural. Comisarul șef Ioan Borș este cercetat în arest la domiciliu pentru luare de mită, în formă continuată.

Am primit o adresă oficială din partea Gărzii de Mediu prin care ne-au adus la cunoștință faptul că delegat a fost Morariu Grațian. Mai multe detalii nu avem legate de dosarul care este în lucru acolo. Asta e informarea pe care am primit-o. Activitatea Gărzii de Mediu continuă„, a declarat astăzi prefectul Teofil Cioarbă.

În data de 16 februarie, șeful Gărzii de Mediu, Ioan Borș, a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru luare de mită, în formă continuată.

Șeful Gărzii de Mediu, Ioan Borș, arestat! Este acuzat de DNA că fi luat mită de la mai multe persoane

Potrivit stiripesurse.ro, „tariful” minim perceput fermierilor la care se efectuau controale era de minim 500 de lei, însă acesta primea și importante cantități de băuturi alcoolice.

Ulterior, Curtea de Apel Cluj a hotărât ca acesta să fie eliberat din arest. Ioan Borș va fi cercetat în arest la domiciliu, până în 16 martie.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu, Ioan Borș a scăpat de gratii: va fi cercetat în arest la domiciliu

Grațian Morariu a mai ocupat în trecut funcția de comisar șef al Gărzii de Mediu preț de doi ani. Acesta a asigurat doar interimatul, care a fost prelungit tot la 6 luni.

Potrivit unor surse Bistrițeanul.ro, schimbarea sa ar fi avut legătură cu amenda dată de instituție Primăriei Bistrița pentru că a pus în funcțiune stația de asfalt fără a aștepta avizele necesare de la Agenția pentru Protecția Mediului.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Cad capete după amenda pentru stația de asfalt. Grațian Alexandru Morariu (Garda de Mediu), schimbat din funcție

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: