14.3 C
Bistrița
miercuri, martie 25, 2026

FOTO: Felicitări! 1000 de puieţi de pin negru, platați la Dipșa

Elevii Şcolii Gimnaziale din Dipșa și elevii Școlii „Grigore Herinean” din Galaţii-Bistriţei, în parteneriat cu Ocolul Silvic Valea Şieului și cu sprijinul Primăriei Galaţii-Bistriţei, au participat ieri – pentru al treilea an consecutiv – la o acţiune de plantare de puieţi în localitatea Dipşa, în zona Fundoaie.

În activitatea de împădurire s-au implicat elevi ai claselor V-VIII, cadre didactice ale Şcolii Gimnaziale „Grigore Herinean” Galaţii-Bistriţei, reprezentanţi ai Ocolului Silvic Valea Şieului şi ai Primăriei Galaţii-Bistriţei, dar și membri ai comunităţii locale.

În acest an s-au plantat 1000 de puieţi de pin negru într-o zonă de păşune unde obişnuiau să fie, cu mulţi ani în urmă, viile saşilor din localitate. Înainte de a începe activitatea, dl. inginer Silviu Ioan Cira, șef de ocol, le-a prezentat copiilor informaţii despre rolul pădurilor şi importanţa protejării mediului înconjurător, făcându-i conştienţi de efectul acestei activităţi asupra comunităţii lor. Impactul a fost cu atât mai puternic cu cât, în apropiere, elevii au admirat cu mândrie dealurile împădurite de ei în anii precedenţi…”, a transmis profesoara Raluca Kincses, consilier educativ la Școala Gimnazială „Grigore Herinean” din Galaţii-Bistriţei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: