15 C
Bistrița
vineri, iulie 31, 2026

FOTO: Lord, câinele polițist, FURĂ!

Câinele polițist Lord, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale și cei ai Postului de Poliție Braniștea au avut ieri o misiune dificilă…

Au fost bucuroși să răspundă invitaţiei cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Braniștea și au desfășurat aici câteva activităţi informativ-preventive, în cadrul Programului „Şcoala Altfel 2018 – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Cu ocazia întâlnirii, polițiștii au purtat discuții libere cu elevii, privind rolul poliției în societate, modul de comportare al elevilor atât în școală, cât și în afara ei, iar celor mai mari li s-a atras atenția asupra consecințelor grave, pe care le are comiterea de fapte antisociale.

Câinele polițist Lord a fost și el alături de cei aproximativ 60 de elevi și preșcolari, cucerindu-i prin demonstrațiile făcute și reușind să „fure” toate privirile celor care i-au urmărit demonstrațiile.

De asemenea, polițiștii de la acțiuni speciale și cei din cadrul Postului de Poliție din localitate le-au prezentat copiilor tehnica din dotare și autospecialele de poliție.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: