1.7 C
Bistrița
vineri, februarie 27, 2026

Proiecție specială, astăzi, la Cinema Dacia: Se lansează filmul „Clara” în prezența regizorului și a echipei de filmare

Clara – unul dintre puținele filme care vorbesc despre cei 5 milioane de români plecați la muncă în străinătate și cei peste 300.000 de copii lăsați în urmă în țară – va fi lansat azi, la Cinema Dacia, de la ora 19:15. La lansare va fi prezent regizorul Sabin Dorohoi și o parte din echipa de filmare.

Biletele sunt deja disponibile pe site-ul Cinema Dacia și la casa de bilete a cinematografului.

Clara aduce în prim-plan o temă sensibilă și puțin abordată în cinematografia românească: copiii rămași acasă în urma migrației economice.

Filmul urmărește povestea Clarei, o profesoară plecată la muncă în Germania, care se întoarce în satul natal din România pentru a-și căuta fiul dispărut. Întoarcerea ei declanșează o confruntare dureroasă cu eșecurile ei ca mamă.

Filmul Clara este despre dor. Dorul de familie, de casă, de identitate. În fața acestui dor, ne simțim pierduți și fragili, mai ales când suntem departe de țară”, preciza regizorul Sabin Dorohoi.

În rolurile principale joacă Olga Török (Clara), Ovidiu Crișan (Nicolae), Luca Puia (Ionuț) și Elina Leitl (Johanna). În film mai apar, în alte roluri, și actorii Mădălina Ghițescu-Petre, Ida Jarcsek-Gaza, David Rott, Dan Mirea, Paula Maria Frunzetti, Ioan Codrea, Camelia Ghinea, Tokai Andrea, Silvia Török, Claudia Ieremia, Ana Maria Cojocaru, Attila Kiss sau Ileana Carmen Caprariu-Nemecsek. O mare parte din protagoniștii filmului sunt actori ai teatrelor din Timișoara.

Scenariul este scris de Ruxandra Ghițescu. Producători sunt Daniel Burlac, Daniel Ehrenberg, Sabin Dorohoi, co-producător e Viorel Chesaru, directorul de imagine e Lulu de Hillerin, scenorgrafia Anca Miron și Sonia Constantinescu, montajul Mircea Lăcătuș, muzica Eduard Dabrowski, costumele Lumi Mihai și Sybille Gänßlen-Zeit, coafurile Marius Schiel și machiajul Elena-Diana Zăstran.

Pelicula a fost filmată în orașul Ulm din Germania, la Reșița, Bocșa (Caraș-Severin), pe malurile Dunării la Dubova și Cazanele Dunării în Mehedinți.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...

Șapa mecanizată semiuscată de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Secretul unei pardoseli perfect drepte și eficiente!

Sunteți în plin proces de construcție sau renovare? Atunci știți deja că baza unei case de calitate începe de la sol. Echipa ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, cu peste 20 de ani de experiență, este cea la care puteți apela cu încredere când vine vorba despre șape mecanizate semiumede (semiuscate). Aceasta produce materialul direct pe șantier, cu pompa proprie, totul fiind realizat mecanizat, rapid și controlat.

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...