21.6 C
Bistrița
miercuri, iunie 10, 2026

Profesoara Simona Catarig de la Colegiul „George Coșbuc” din Năsăud are nevoie de ajutorul nostru!

Profesoara de biologie Simona Catarig din Năsăud are nevoie de ajutorul nostru! În august a fost diagnosticată cu cancer. Șansa ei este un transplant de ficat care poate fi realizat în Istanbul. Fiica ei a inițiat o campanie de strângere de fonduri la care putem contribui și noi. „Orice sprijin, fie că e un gând bun sau un mic gest, ne dă curaj și puterea de a continua…”

Dragi prieteni și suflete calde, împărtășesc cu voi o parte delicată din viața noastră… Mama mea, o persoană minunată și neobosită în iubirea ei pentru ceilalți, a fost diagnosticată în luna august cu cancer. Se confruntă cu un drum greu și anevoios.

Deși am făcut tot ce ne-a stat în putință până acum, costurile pentru tratamentele și transplantul de care are nevoie urgent ne-au epuizat complet resursele, acest transplant fiind singura ei șansă reală la viață.

Am ales să deschidem această campanie pentru toți cei care simt că pot și vor să ne fie alături într-un fel, fără absolut nicio presiune. Orice sprijin, fie că e un gând bun sau un mic gest, ne dă curaj și puterea de a continua.

Vă mulțumim din suflet pentru sprijinul vostru – fiecare gând, fiecare gest contează enorm pentru noi”, a transmis fiica profesoarei.

Donații se pot face AICI sau în conturile: 

ADRIANA CATARIG (titular cont)

  • BT PAY:   RO97BTRLRONCRT0578173201
  • Revolut:   RO41BREL0005503633710100   @adrian7hnb

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: