21.8 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

VIDEO Liderul PSD Radu Moldovan dă cărțile pe față: „Dl Cârlig (PNL) a ajuns vicepreședinte la CJ cu acordul lui Ciucă și al lui Turc”

Într-o conferință de presă, liderul PSD și președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat că deși liberalii s-au ridicat și au plecat când s-au votat vicepreședinții Consiliului Județean, vicepreședintele propus de „răzvrătiții” din PNL care au și fost excluși, a avut acordul președintelui PNL Nicolae Ciucă și a liderul Ioan Turc.

La prima ședință a Consiliului Județean, consilierii județeni și-au ales vicepreședinții. Mare parte din consilierii liberi au refuzat să participe la vot și să nominalizeze o persoană pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. Excepție au făcut-o trei membri ai PNL: Cristian Cârlig, Marin Rus și Gheorghe Scuturici.

Rămași în sală, l-au propus pentru funcția de vicepreședinte pe Cristian Cârlig, iar colegii din Consiliul Județean i-au acordat votul. Ulterior, în urmă cu câteva zile, într-o ședință de Birou Politic Județean, cei trei consilieri județeni ai PNL care nu ar fi ascultat de indicațiile partidului au fost excluși din formațiunea politică.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

Consilierii județeni PNL „răzvrătiți”, printre care și proaspătul vicepreședinte al Consiliului Județean – excluși din partid

Într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a precizat că nominalizarea lui Cristian Cârlig pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean era nu doar știută, ci și aprobată atât de președintele PNL Nicolae Ciucă, cât și de liderul local, Ioan Turc.

„Să știți că domnul Cârlig (PNL) a ajuns vicepreședinte la Consiliul Județean cu acordul domnului Ciucă, a lui Bode, a lui Turc și Ioan Zăgrean. Așa s-a discutat cu mine, pentru a face o alianță după alegerile locale. Ultima dată, cred că acum o lună și jumătate cel târziu, înainte ca „noaptea ca hoții”… Cu domnul Turc și domnul Zăgrean am vorbit personal, cu domnul Bode și Ciucă s-a vorbit la nivel politic și am fost rugat să facem și la Bistrița o alianță între cele două partide care au guvernat”, a explicat, în conferința de presă, liderul PSD și președintele CJ, Radu Moldovan.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...