17.9 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

Un sculptor din Bistrița a participat la restaurarea sculpturilor catedralei Notre-Dame, redeschisă recent în prezența a zeci de șefi de stat

Mulți au urmărit la televizor grandioasa ceremonie de redeschidere a catedralei Notre-Dame din Paris, la care au participat numeroși șefi de stat și guvern, de la Donald Trump la Printul William al Regatului Unit. Puțini știu însă că la restaurarea sculpturilor din interior a participat și un sculptor din Bistrița!

Renașterea Notre-Dame reprezintă nu doar un triumf al tehnicii și restaurării, ci și o celebrare a talentului și dedicării celor care au contribuit la această realizare – notează Cristina Bazavan, pe urban.ro.

Familia Enache – care deține Ateliers Enache în Paris – reprezintă figura centrală care a contribuit la restaurarea capodoperelor din interiorul catedralei, după devastatorul incendiu din aprilie 2019. Iar printre colaboratorii Ateliers Enache s-a numărat și un sculptor născut în Bichigiu, fost elev al profesorului Grigore Bradea.

Este vorba despre Marius Șușcă, care a absolvit primele clase la Școala de Muzică și Arte din Bistrița, alături de profesorul Grigore Bradea. Ulterior, a urmat cursurile Liceului de Arte din Mureș și Universitatea Națională de Arte din București.

Marius Șușcă locuiește și muncește la Paris, unde s-a stabilit din 1997. Între alte lucrări în care a fost implicat, sculptorul a contribuit și la restaurarea palatului Versailles.

Sculptorul Marius Șușcă este unul dintre colaboratorii la care au apelat cu încredere cei de la Ateliers Enache una dintre cele 70 de firme selectate să refacă simbolul Franței.

Colaborez cu Ateliers Enache, într-adevăr. M-am ocupar de restaurarea unor sculpturi din interiorul catedralei. 

Am prins și multe episoade geroase, e adevărat, pentru că nu a existat acoperiș deasupra noastră, între 2021 și 2023A fost mult mai complicat decât la Versailles, de pildă. Erau 2000 de muncitori care forfoteau pe șantier, cu măsuri de securitate și protecție foarte stricte. Mai ales din cauza sutelor de tone de plumb transformate în praf…

Noi am intervenit târziu, în ultimii doi ani, cu intermitențe”, a povestit Marius Șușcă pentru Bistrițeanul.ro.

Sculptorul ne-a mai explicat că au fost două inaugurări ale catedralei Notre-Dame. „Una a fost organizată pe 29 noiembrie, pentru muncitori, episcop și președintele Franței. Am fost invitat, dar nu am reușit să ajung. O inaugurare a fost organizată pe 7 decembrie, cu invitați din întreaga lume, cu șefi de stat și de guvern, și cîte o persoană care să reprezinte fiecare companie care a lucrat la renovare. Aici nu am mai primit invitație, deci n-am ajuns nici acolo”, ne-a mai mărturisit Marius Șușcă.

Ultima oară când Marius Șușcă a trecut prin Bistrița a fost în iarna lui 2021. Tot atunci și-a vizitat și satul natal, Bichigiu. „Lucrurile – atât cât am apucat să le observ în trecere – păreau că s-au schimbat în bine”, a admis Marius Șușcă.

Echipa de restauratori ai familiei Enache a restaurat 28 de sculpturi din interiorul catedralei. Printre acestea – și cei trei îngeri din bronz din altar, toate sculpturile monumentale din piatra, bronz ṣi marmura din capele. A fost restaurat inclusiv ansamblul funerar al contelui d’Harcourt, realizat de celebrul sculptor Jean-Baptiste Pigalle.

Marius Șușcă: Autoprotret în capela contelui d’Harcourt – Catedrala Notre-Dame de Paris:

Tot echipa de români s-a ocupat și de restaurarea unor obiecte de cult și a sculpturii „Fecioara cu pruncul” de Antoine Vassé, aflată chiar la intrarea catedralei pe dreapta.

Mai multe detalii despre fastuoasa inaugurare a catedralei Notre-Dame puteți citi AICI și AICI

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: