Altfel trag aer în piept să-mi pot umple bronhiile, căci m-am întors. Doamnelor, domnilor, de când n-am scos o vorbă, s-au întâmplat tare multe. Iar unul dintre subiectele acoperitoare le pot dezvolta doar povestindu-le. Știu că așa vă pot ajunge repede la suflet.

Ne aflăm într-o țară de mult pierdută. Pământul era pârjolit și fântânile otrăvite, străzile erau înnămolite, casele vechi erau părăginite și cădeau în mari rânduri. Totul era distrus de mâna turcului, căci știm: „Cum e turcul, și pistolul”.

Pentru că poporul a vrut pe-atunci capul turcului care a făcut nenorocirile, s-a ales alt șef al țărișoarei. Vodă ăl nou nu-și căuta neapărat vornici sau postelnici, ci oameni redutabili, să își facă un Sfat al Țării pe măsură. Însă măsura a fost ocaua mică și s-a pricopsit cu dregători din dinastia concurentă. La început nu i s-a părut vreun bai, că istoria o scriu învingătorii, însă de pe margini, scribii și trubadurii au început să scrijelească și să cânte cântece porcoase despre noul sluger.

Slugerul este cel care aproviziona cu hrană, în special carne, Curtea și oastea. Dar ea, că despre o ea e vorba, e slugeră în acest caz. S-a prezentat, mai întâi de toate, drept aspiranta la tronul cetății, însă n-a ieșit. La treaba de la Curte nu era vrednică, însă la negoț, printre primele din norod, se spune. Și îi ședea tare bine așa, că se precupețea pentru fiecare ban, și de era chior. Mare la gură și mică la mână, aborda atitudinea de țață, ce-o strica. Avea și o cultură largă, dobândită din buchisirea etichetelor de pe rafturile Hanului unde era căpetenie.

La un moment dat, cea țață precupeață de i se mai spunea și Ciocănitoarea Furioasă prin spatele ușilor Dregătoriei, și-a dat arama pe față înfruntând vornicul și medelnicerul, mai-mai să se ia la trântă cu ei. Ba chiar s-a dat puțin bine și pe lângă armaș, să îi citească și să îi traducă planurile lui Vodă de la Sfat. Se spune că armașul i-a adresat cuvinte grele, fără să evite și scârbavnicul mădular.

Ciocănitoarea Furioasă, rămasă fără glas când trebuia să bocăne mai tare, este urmașă din dinastia Vistiernicilor. Adică ăia care se ocupă cu aurul țării. De acolo-i vin și ideile, dar și principiile. Ce nu a observat Vodă e că această nouă slugeră, chit că se ține scai de cuvintele care măgulesc poporul, nu s-a pus la rând cu ce propune ori vodă, ori alții din Sfat. Nu și nu și nu, că ea voia să fie cel puțin paharnic, nu orice…

Însă ambiția, știm cu toții, învinge sărăcia! Și poate cu vreo câteva talgere pline de galbeni și-a putea plăti vreun dregător s-o învețe mersul jocului, adică politica, dar mai lesne să-și vadă bârna din dreptul ochilor, că oamenii n-au trimis-o acolo să fie doar împotrivă. De aici se naște și legenda Dregătorului Abstinent, care se abține sau rostește împotriva voii țării. Ori tot așa să-i dea răspunsul și seminția când vine vorba de a târgui ceva prin Hanul ei. Așa vorbesc gurile rele, că din marele Han ce taie cerul în două, la crucea Drumului Mare al Țării, vrea să ridice o fortăreață ori două și să mărfuiască odăile cu norodul, iar câteva, de calitate bună, să prindă graiul Drumului Mătăsii și să fie încredințate mai marilor din ținut.