16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Eleganța nu are vârstă! Lavorica Riti: „O haină frumoasă și un zâmbet îți pot înveseli ziua și la 80 de ani”

La aproape 80 de ani, bistrițeanca Lavorica Riti ne demonstrează că eleganța nu ține cont de anii din buletin. Am întâlnit-o când se întorcea de la biserică, la fel de elegantă ca acum câteva decenii. Spune că o haină frumoasă și un zâmbet îți pot înveseli ziua chiar și la 80 de ani.

 „Atitudinea e cheia și perspectiva cu care privești această vârstă. Și la 80 de ani, ca și la 20, poți să ai grijă de tine și să fii un om îngrijit, atât cât îți permite sănătatea”, este de părere Lavorica Riti, o bistrițeancă de 80 de ani, care încă se aranjează temeinic înainte să iasă din casă.

Când am întâlnit-o îmbrăcase un costum verde, format din sacou și fustă lungă, la care a asortat o pereche de cizme cu toc și o pălărie neagră.

Lavorica Riti a muncit întreaga sa viață, iar după pensionare și-a dedicate timpul familiei, având în principal grijă de nepoței. A reușit, însă, mereu să păstreze o balanță între „obligațiile” familiale și nevoile proprii: „Am încercat mereu să nu uit de mine și de micile plăceri care mă fac fericită”.

Este văduvă de mai bine de două decenii, dar nu lasă acest lucru să o împiedice să trăiască frumos, chiar dacă îi este greu singură. Cititul rămâne una dintre marile sale pasiuni: “Îmi place atât de mult să citesc și mă relaxează. Citesc multe cărți, dar romanele de dragoste au rămas preferatele mele.”

Pe lângă citit, mersul la biserică și întâlnirile cu prietenele la o cafea sunt printre activitățile care îi colorează zilele. De fiecare dată când copiii și nepoții îi trec pragul, fericirea devine și mai mare.

Ce le transmite Lavorica Riti femeilor din Bistrița?

„Îndemn toate femeile, indiferent de vârstă, să aibă grijă de ele și să se respecte. Să sfideze stereotipurile care spun că, odată trecută o anumită vârstă, trebuie să stai acasă și să te gândești doar la bătrânețe. O haină frumoasă și un zâmbet pe buze îți pot înveseli ziua chiar și la 80 de ani. Tu alegi.”

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!