16.3 C
Bistrița
luni, aprilie 6, 2026

Aquabis: Avarie majoră pe strada Sigmirului din Bistrița. Străzi din oraș, fără apă potabilă, până la remedierea defecțiunii

Aquabis a transmis în această dimineață că – pe timpul nopții – a avut loc o avarie de amploare pe rețeaua de distribuție OL 600 localizată pe strada Sigmirului din Bistrița. „Din păcate, din cauza avariei, la această oră furnizarea apei este întreruptă în zonele care sunt alimentate cu apă din această conductă.”

Aquabis anunță locuitorii de pe străzile Sigmirului, Calea Clujului, Dinu Lipati, Compozitorilor, Constantin Brăiloiu, străzile adiacente și cartierul Viișoara că echipele de intervenții au demarat procesul de remediere a avariei complexe.

Apa va fi sistată în aceste zone până la finalizarea lucrărilor.

Totodată, îi anunțăm pe abonați că s-au implementat manevrele necesare pentru ca furnizarea apei să fie reluată între timp de pe conducta OL 400, astfel încât să reducem timpul de sistare a apei.

Din cauza manevrelor executate, pe străzile Panait Cerna, Privigetorilor, Independenței și strazile adiacente se va resimți deprecierea parametrilor de turbiditate a apei.

Vă asigurăm că toate echipele companiei noastre și toate mijloacele de care dispunem sunt angrenate în rezolvarea acestei situații astfel încât timpul de remediere să fie cât mai redus”, transmite Aquabis.

Serviciul Dispecerat rămâne la dispoziția dumneavoastră pe parcursul zilei, pentru a vă ține la curent cu detalii privind evoluția lucrărilor – 0263.213.117 și 0372.74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STOC NOU de marfă la Casa Mereuta Bistrița! Poți comanda de oriunde ai fi! Află cum:

Veste bună pentru toți iubitorii de calitate și bun gust: Casa Mereuta Bistrița a primit un...

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos: