29.3 C
Bistrița
sâmbătă, august 29, 2026

Peste 400 de bistrițeni au sunat după salvare în mini-vacanța de 1 Mai

Unu mai bolnav ca altul, în mini-vacanța de 1 Mai. Echipajele medicale de la Ambulanță și SMURD au fost solicitate să intervină la 459 de cazuri. Nici de Paște nu au avut atâtea intervenții. Iar una dintre ele s-a sfârșit cu deces.

Perioadă aglomerată pentru personalul medical de urgență, în minivacanța de 1 Mai.

În cele patru zile libere, 459 de persoane au avut nevoie de intervenția Ambulanței sau a echipajelor din cadrul SMURD.

Solicitările din aceste patru zile au fost cu 4,6 la sută mai multe decât în perioada sărbătorilor pascale din acest an. Au activat, în aceste zile, un echipaj cu medic, nouă echipaje cu asistent medical și un echipaj de consultații la domiciliu. Din cadrul SMURD, au acționat în teren șase Echipaje de Prim Ajutor și unul TIM”, anunță reprezentanții SAJ BN.

Majoritatea solicitărilor au venit ca urmare a afecțiunilor specifice acestei perioade și a temperaturilor crescute.

Cele mai grave intervenții au fost la Negrilești și la Bistrița. În Negrilești, un microbist de 70 de ani a intrat în stop cardio-respirator însă manevrele de resuscitare au reușit.

Din nefericire, la intervenția din Bistrița, un tânăr de 30 de ani nu a mai putut fi salvat, după ce a căzut de la etajul 10 al blocului de pe strada Năsăudului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: