5.1 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

„Este revoltător!” – spune fostul judecător Cristi Danileț despre polițistul năsăudean care a fost pus să aleagă între uniformă și scenă

Fostul judecător Cristi Danileț califică decizia ANI de a-l pune pe polițistul năsăudean Alexandru Ionașc să aleagă între cariera din cadrul IPJ Cluj și scenă drept „revoltătoare”. Danileț compară situația cu ce a cântărețului de muzică populară Lupu Rednic și el polițist la origine, cu care ANI n-a avut nicio problemă.

Agenția Națională de Integritate l-ar fi declarat incompatibil pe Alexandru Ionașc, un  polițist din Năsăud, care activa la IPJ Cluj, în cadrul Serviciului de Investigații Criminale, iar în timpul liber era solist într-o trupă de cover-uri.

Bistrițeanul.ro a scris despre acest subiect aici:

Alexandru Ionașc – polițistul cântăreț din Năsăud renunță la uniformă și pleacă din Poliția Română

Printre cei care au reacționat s-a numărat și fostul judecător Cristi Danileț, care califică decizia ANI drept „revoltătoare”. Acesta face comparație cu cântărețul de muzică populară Lupu Rednic și el polițist la origine, cu care ANI n-a avut nicio problemă de compatibilitate.

„Asta e revoltător! ANI zice că e incompatibil să fii polițist și cântăreț rock, dar nu are o problemă dacă cânți muzică populară! În urmă cu ani aveam o colegă judecător care cânta într-o formație de jazz. Nu a fost nicio problemă! Și vă asigur că polițiștii nu au mai multe interdicții decât magistrații. Colegul polițist în cauză, premiat în 2017, care ținea concerte caritabile cu care se lăuda IPJ Cluj în 2018, și-a dat demisia”, a notat fostul judecător Cristi Danileț, pe Facebook.

Și Alexandru Ionașc a vorbit despre cele întâmplate într-o postare pe rețeaua de socializare, la care a atașat o poză cu insigna de poliție:

Poza e facuta in seara in care, in urma demisiei, adunam lucrurile din birou si, cu inima stransa, am privit pentru ultima data insigna de politie.

În ultimele zile au tot apărut articole și discuții despre plecarea mea din Poliție.

Simt că e momentul să spun două vorbe, simplu și omenesc.

Pentru mine, Poliția a fost un capitol important din viață. Am muncit cu oameni foarte buni și am trecut împreună prin situații care te schimbă ca om. Pentru asta le mulțumesc sincer tuturor colegilor mei. Le port respect și o voi face mereu.

Decizia de a merge mai departe ține de mine și de prioritățile mele de acum: familia, copiii, proiectele pe care vreau să le construiesc cu mâinile mele și cu inima mea. Nu e un gest împotriva cuiva și nu vreau să transform asta într-o poveste dramatică. Pur și simplu… viața te pune uneori în fața unor alegeri și, dacă vrei liniște, trebuie să alegi conștient.

Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele și vorbele bune. Nu mă așteptam la reacțiile astea și m-au atins.

Nu o să intru în detalii sau discuții tehnice. Nu e locul. Îmi place să închid lucrurile cu respect și să merg înainte cu capul sus.

Ce urmează? Mă ocup de familie, de muzică, de proiectele la care muncesc de ceva vreme și care mă încarcă. Viața merge înainte și eu la fel”, a fost mesajul fostului polițist.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. ANI transmite mii de incurajari tinerilor din Romania.
    Acest sistem legifereaza dupa propriile aprecieri cred eu.
    Totul e varza in patria noastra draga si CORUPTIA se ridica dincolo de stratosfera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos: