11.9 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

VIDEO: Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut și îndrăgit violonist român, susține vineri, la Bistrița, un concert de excepție!

Cele mai valoroase și apreciate creații ale muzicii clasice românești dintr-un secol, aparținând lui Enescu, Porumbescu, Lipatti, Jora, Nottara, Olah, Capoianu sau Mircea Chiriac vor putea fi ascultate vineri, la Bistrița, interpretate de cel mai cunoscut violonist român contemporan – Alexandru Tomescu.

Cel mai cunoscut violonist român contemporan (pe care l-ați mai admirat la Bistrița, care și-a impus în conştiinţa publicului amprenta unei vocaţii artistice, dublate de o energie puţin obişnuită și de șansa de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu), Alexandru Tomescu a inclus și Bistrița în Turneul Internațional Stradivarius 2018 – Balada – Un secol de muzică.

Carismaticul violonist va fi acompaniat la pian de Angela Drăghicescu, iar spectacolul muzical aduce în fața publicului un aranjament muzical special, unic pentru vioară, pian și cor al Baladei lui Ciprian Porumbescu, cu participarea extraordinară a corurilor „Excelsior” și „Anotimpuri” de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, dirijate de profesoara Ana-Maria Dragonici.

Așadar nu este cazul să vă faceți alt program pentru vineri, 18 mai! De la ora 19:00, la Sinagoga din Bistrița aveți onoarea să ascultați Mica suită de Mihail Jora, Temă cu variațiuni din Sonatina op. 1 de Dinu Lipatti, Legenda, Aubade și Hora Unirii de George Enescu, Siciliana de Nottara, Serenada de Mircea Chiriac, precum și Habanera din creația lui Dumitru Capoianu, Sonatina de Tiberiu Olah, între alte bijuterii muzicale.

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAlexandruTomescuOficial%2Fvideos%2F1659514950783427%2F&show_text=0&width=560″ /]

Seria de concerte a turneului a început pe 9 mai, la Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța și cuprinde 17 orașe din România, între care și Bistrița, după care cei doi muzicieni vor continua în străinătate – în Belgia, Franța, Italia, Spania, Suedia și Statele Unite ale Americii. În 20 mai va avea loc un concert și la Casa lui George Enescu din Mihăileni, Botoșani, un proiect social și educațional în care violonistul Alexandru Tomescu este implicat din anul 2015.

Ca de obicei Turneul Stradivarius susține o cauză socială și de interes public – Sunet pentru sănătatea copiilor, derulată de ONG-ul Life Educational for All, care se preocupă de dotarea cu audioteci a saloanelor pentru copii din spitalele din ţară, dar și cu aparatură electronică tv, dvd player, audioplayer, căști, dvd, cd-uri, cu jocuri, instrumente muzicale pt copii, cărți de desenat și de citit și diverse consumabile (carton colorat, hârtie creponată, plastilină etc).

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.