15.5 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

OPINII. Drame Urbane: Bistrița sub asediu

Te-ai întrebat vreodată, precum Holden Caulfield, ce fac păsările când Bistrița se schimbă în tăcere? Dacă da, anul acesta răspunsul viu e de o precizie chirurgicală: s-au mutat la studii înalte, într-un perimetru rezidențial cu arbori bătrâni. Ele nu pleacă nicăieri. Pur și simplu își mută jocul, improvizează și își croiesc drum prin haosul orașului. La fel ca rațele de pe lacul înghețat, știu mai multe despre adaptare decât noi.

Dacă le-am tăiat apartamentele din toată urbea, e firesc să se înghesuie, acum, în singurele hoteluri verzi rămase în picioare. Orișicât, din 2008 încoace, n-am mai văzut un asemenea exod.

Și nu, nu e vreo coincidență mistică sau vreun semn apocaliptic. E pura răzbunare a naturii decapitate, a ramurilor ghilotinate. Sunt acolo pentru că noi am măcelărit restul opțiunilor. Am lăsat în urmă niște cioturi triste care nu pot adăposti nici o vrabie deprimată.

După ce s-au retezat și toaletat copacii prin tot orașul, armata în fracuri negre a căutat ultimele redute de verdeață înaltă. O invazie rapidă, de tip american. BlackBird. Sus, la cucurigu, pe crengile subțiri ca niște fire de oțel, și-au găsit suportul perfect pentru ghearele de alpinist. Dacă ai certat vreodată una, atenție: ciorile au memorie de elefant. Ca aia necesară pentru inegalitatea lui Minkowski. Practică un fel de cancel culture aviară fascinantă.

Vei fi croncănit de tot stolul, la unison, luni de zile. Și, eventual, marcat cu ajutorul unui „bombardament” precis de la înălțime.

Printre ele se plimbă, cu aerul de superioritate intelectuală al unui profesor supărat, stăncuțele. Spionii stolului. Creierele din umbră. Mai stilate și mult mai impertinente. Mici aristocrate, îmbrăcate în gri-șobolan pe ceafă, cu ochi perlați, de un alb-albastru hipnotic. Te inspectează, privindu-te fix în ochi, de parcă-ți examinează codul numeric personal. Sunt capabile să recunoască nu doar fețe, ci și intenții. În plus, ne dau lecții de morală: sunt celebre pentru fidelitatea lor, zburând mereu „aripă lângă aripă” cu același partener, pe viață. Dacă cioara e muncitorul zgomotos care dă ora deșteptării, stăncuța e intelectualul boem care îți studiază profilul de la fereastra cancelariei.

Când aveți timp și răbdare, admirați-le inteligența diabolică și simțul umorului negru. Se joacă fără un scop utilitar. Patinează pe acoperișuri cu gheață sau zăpadă.

Sâcăie câinii din curți doar pentru distracție. Bullying cu tras de coadă. Își împart simetric fiecare fir de iarbă sau fărâmă de covrig găsită la pubelă. Imită sunete și se ceartă teatral: aripi ridicate, țipete dramatice, sărituri laterale. Sketch-uri de comedie naturală.

Sunt atât de sociabile și de vorbărețe între ele! Capabile de empatie, își plâng morții și se ajută la nevoie. Uneori fac înmormântări false doar ca să observe reacțiile altor membre ale grupului. Asta le face și mai umane și mai greu de combătut. Noi ne certăm pe rețelele sociale, între vecini și prin tribunale; ele au de mult o strategie comună.

Între 6:30 și 6:40, deșteptarea nu se mai dă cu alarmă de telefon, ci cu un cor infernal de gâlgâituri. E ședința de dimineață înainte de decolare. Noii stăpâni ai cerului pleacă la furat de nuci și scos larve. Ca într-un scenariu hitchcockian, plecarea stolului se decide prin vot – se decolează doar când cvorumul de croncănituri e atins. O democrație participativă uluitoare și mult mai funcțională decât multe ședințe de consiliu local. La 18:30, trecute fix, se întorc cu aceeași larmă victorioasă. E un program militar, executat cu ordine, disciplină și o precizie care ar trebui să dea de gândit celor de la transportul în comun.

Acum e și perioada de aur: se fac cuiburi. Și pentru că legea le protejează mai bine decât pe noi, pietonii, nu avem voie să le deranjăm. Nou motiv de dihonie urbană.

Peste zi, apar și câțiva porumbei rătăciți. Sunt chiriașii timizi care profită de liniștea temporară a ramurilor. Se plimbă aerieni prin cartier, rătăcind printre clădiri, fericiți că nu e nimeni prin preajmă să le tulbure siesta. E o pace fragilă, care se termină brusc la apus, când stolul revine la bază. Ne-ar fi plăcut să avem veverițe aici, dar ele au rămas, vreo două-trei exemplare timide, în Parcul Municipal, refuzând să se adapteze la acest vacarm sonor.

E-adevărat, desanturile negre transformă zona într-o sucursală a fostei Avicole de pe deal. De câteva săptămâni, așternutul de frunze, băncile, dalele și gardurile au devenit un imens tablou abstract, pictat generos în alb. Mirosul? Un amestec de istorie și fermă de păsări, care îți mută nasul din loc exact când vrei să inspiri aerul proaspăt al zonei.

Norocul nostru sunt descompunătorii. Armata invizibilă de fungi și bacterii care abia așteaptă festinul căzut de sus. Găinațul de azi este steroidul de mâine. Îngrășământul cu azot, singurul motiv pentru care arborii ăia, scăpați de drujbe, mai au puterea să scoată un mugure verde. Sanitarii microscopici. Olimpicii la chimie.

Înainte să aruncăm cu pietre, la propriu și la figurat, ar trebui să știm că ne confruntăm cu intelectualii cartierului. Martori inteligenți ai unui echilibru fragil. Ciorile sunt printre puținele creaturi de pe planetă care folosesc unelte.

În timp ce noi ne chinuim cu aplicații de Smart City, ele folosesc crenguțe ca să scoată larve din scoarță sau aruncă nuci pe carosabil, așteptând ca mașinile noastre (alea blocate în trafic) să le spargă coaja. Practic, ne folosesc cauciucurile pe post de Sfarmă-nuci, în timp ce noi înjurăm la semafor.

Tentația de a cere măsuri radicale e mare. Amintirea vremurilor cu vânători și alice pare o soluție rapidă, dar adevărul e mult mai nuanțat. Prigoana lor nu e doar ilegală și de o cruzime inutilă, ci și o dovadă că nu înțelegem cum funcționează propriul nostru oraș. Într-un teritoriu locuit și plin de nervi, prăpădul cu alice ar fi o dovadă de ignoranță în fața unui ecosistem pe care tot noi l-am dat peste cap.

Fără nici un salariu, ciorile sunt adevărații sanitari de suprafață. Apar acolo unde firimiturile se adună, scurmă prin iarba moale. Cară resturi și inspectează pubelele înainte ca șobolanii să-și deschidă restaurantul.

Această brigadă aeriană reușește să transforme haosul din oraș într-o ordine ciudat-eficientă, presărată cu mici improvizații de geniu. Dacă ar dispărea, orașul ar simți imediat diferența: un parfum de dezordine și neatenție plutește deja în aer. Un fel de Poliție Locală a Gunoaielor extrem de folositoare.

Poate merită, din când în când, să le aruncăm o privire curioasă și să recunoaștem că, într-un fel absurd și hilar, au preluat controlul asupra peisajului nostru urban. Ar trebui să ne trezească admirația, nu instinctele de vânători de ocazie.

Am devenit oaspeți în propriul oraș, sub un cer care ne privește sfidător. Ne-au luat înălțimile, ne-au ocupat grădinile și ne dau deșteptarea gratis. Tot ce putem face e să privim în sus (cu gura închisă, preferabil!) și să acceptăm că natura găsește mereu o cale să ne arate cine e adevăratul șef.

Mizeria se spală, dar lecția de supraviețuire colectivă rămâne.

Acum e pace, poți croncăni în micul meu habitat…

#patrimoniu_în_alb_și_negru

Marius Conon

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...