13.2 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

VIDEO: A aprins deșeuri vegetale lângă pădure, la Colibița! Focul s-a extins rapid

Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropierea pădurii, în zona lacului Colibița, după ce proprietarul unui teren a aprins focul pentru arderea unor resturi vegetale la mai puțin de 30 de metri de lizieră. Jandarmii montani din Piatra-Fântânele și Colibița au intervenit pentru limitarea extinderii acestuia.

Un proprietar de teren din zona Drumul Blajului, din apropierea lacului Colibița, a aprins focul pentru arderea unor resturi vegetale la mai puțin de 30 de metri de liziera pădurii. Din cauza vântului puternic, focul s-a extins rapid către fondul forestier.

Jandarmii montani din cadrul posturilor Piatra-Fântânele și Colibița, aflați în zonă într-o acțiune pe linie piscicolă, au observat incendiul și au intervenit pentru limitarea și stingerea acestuia, solicitând în același timp și sprijinul pompierilor.

Persoana responsabilă va fi sancționată contravențional pentru aprinderea focului la o distanță mai mică de 50 de metri față de liziera pădurii, faptă interzisă de legislația în vigoare.

Reamintim cetățenilor că aprinderea focului în apropierea pădurilor sau în condiții de vânt poate duce la extinderea rapidă a incendiilor de vegetație și poate produce pagube importante mediului”, transmite IJJ BN.

UPDATE:

Persoana în cauză a fost sancționată de către jandarmii montani cu amendă în valoare de 5.000 lei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: