13.5 C
Bistrița
luni, aprilie 27, 2026

Peste 200 de amenzi cu valoare de 2,2 milioane lei aplicate în perioada Paștelui. Produse de un milion, retrase

În perioada sărbătorilor Pascale, comisarii Protecției Consumatorilor au efectuat controale la produsele comercializate. S-au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de 2,2 milioane lei. Produse de peste un milion, oprite de la vânzare.

Comisarii Protecției Consumatorului au efectuat numeroase controale în perioada sărbătorilor Pascale. AU fost găsiți aproape 30 de operatori cu toate în regulă.

În urma acțiunilor de control au fost verificați 176 operatori economici de pe raza județului Bistrița-Năsăud, fiind încheiate 240 de documente de control, dintre care 29 de procese-verbale de constatare au fost întocmite la operatorii economici care nu au prezentat nereguli.

Menționăm că în această perioadă, s-au desfășurat acțiuni de control și în baza altor tematici naționale precum:

  • verificarea respectării prevederilor legale în domeniul Horeca
  • verificarea modului de comercializare, denumire, marcare și etichetare a produselor textile
  • respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea zahărului, siropurilor din zahăr și miere.

S-au prelevat probe de laborator în vederea determinării compoziției fibroase și a amestecului binar de fibre în cazul produselor textile” au explicat reprezentanții CJPC BN.

Peste 200 de amenzi în valoare de 2,2 milioane lei, aplicate

În urma controalelor efectuate s-au constatat nereguli care au dus la avertismente și amenzi.

  • Au fost aplicate 130 de avertismente și 253 de amenzi contravenționale în valoare de 2.213.000 lei;
  • au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 1.070.000 lei;
  • tot în această perioadă au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 19.310 lei;
  • au fost prelevate probe de la 6 operatori economici și trimise pentru analiză către laboratoare de specialitate;
  • în urma constatărilor făcute de CJPC Bistrița-Năsăud la unul dintre operatorii economici care își desfășoară activitatea pe raza județului Bistrița-Năsăud, ANPC a emis un ordin prin care s-a dispus încetarea practicilor comerciale înșelătoare, constând în prezentarea în mod eronat a avantajului de preț aferent produselor comercializate sub formă de pachete promoționale” au explicat reprezentanții CJPC BN.
CE anume nu a fost în regulă:

Dintre neregulie constatate se numără:

  • comercializarea unor produse alimentare sau prestarea unor servicii care, în condiții normale, pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor;
  • comercializarea unor produse cu termenul de valabilitate depășit;
  • depozitarea unor produse alimentare la temperaturi necorespunzătoare;
  • utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare din care să rezulte data limită de consum sau data deschiderii;
  • utilizarea unor cântare pentru care nu s-a putut face dovada verificării metrologice efectuate la zi;
  • identificarea unor materii prime cu data limită de consum depășită și a unor produse depozitate necorespunzător, fără respectarea cerințelor impuse de producător;
  • comercializarea unor produse alimentare în ambalaje deteriorate;
  • neconcordanța între țara de proveniență menționată la raft și cea de pe ambalajul produselor, în cazul fructelor și legumelor;
  • identificarea unor practici comerciale înșelătoare prin încasarea la casa de marcat, în cazul unor pachete promoționale a unui preț mai mare în defavoarea consumatorilor față de prețul produsului comercializat individual.

Totodată, în această perioadă au fost înregistrate 140 de petiții. Oamenii s-au plâns Protecției Consumatorului de operatorii economici din domeniul Horeca, telefonie mobilă, comenzi online și energie.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...