O dublă tragedie a avut loc în noaptea de Crăciun 2025, când o mașină a intrat pe contrasens, izbind cu putere autoturismul care circula pe contrasens. Doi tineri au murit pe loc, iar șoferul vinovat a ajuns în spital și el. Andreas este tot în arest la domiciliu și a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
Diana și Alex și-au pierdut viața în noaptea de Crăciun, în Prundu Bârgăului. Mașina în care ei circulau a fost lovită în plin de o mașină scăpată de sub control, care venea de pe contrasens.
Cei doi nu au mai avut nicio șansă, iar șoferul vinovat de accident a ajuns și el în stare gravă la spital. Andreas a fost operat de urgență, salvat și externat după 8 zile. Acesta este din luna ianuarie tot în arest la domiciliu. Starea sa de sănătate nu a permis arestarea sa preventivă.
La începutul lunii iunie, instanța i-a prelungit arestul la domiciliu. Acesta este monitorizat cu brățară electronică.
„Constată ca fiind temeinică şi legală măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul PA trimis în judecată prin Rechizitoriul (…) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (…)
- și ucidere din culpă (…). Dispune menţinerea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat” se arată pe pagina instanței de judecată.
Tot la începutul lunii iunie, Andreas Pavelean a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
Încă nu s-a stabilit o dată de judecare a cauzei.
Despre tragedia de Crăciun din Prundu Bârgăului puteți reciti aici:
Diana și Alex – tinerii morți în accidentul teribil de la Prundu Bârgăului













