Casele lui Viorel Pașca au fost călcate de mascați, ieri. În județul nostru au fost aduse 12 persoane vulnerabile. Acestea au fost preluate de DGASPC BN și duse în centre pentru adulți.
Ieri, casele lui Viorel Pașca, din Dumbrava, erau călcate de mascați. În acele locuințe își duceau veacul și bistrițeni. Detalii puteți reciti aici:
FOTO – În locuințele lui Viorel Pașca trăiau inclusiv bistrițeni. Poveștile unora dintre ei:
În urma descinderilor, toate persoanele vulnerabile au fost relocate. O parte dintre ele au ajuns și în județul nostru, fiind preluate de DGASPC BN. Acestea au fost plasate în centre pentru adulți de pe raza județului.
”Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud informează că, în urma măsurilor dispuse de autoritățile competente, ca urmare a problemelor constatate în județul Bihor, un număr de 12 persoane adulte vulnerabile au fost relocate și preluate în regim de urgență în servicii sociale specializate, de tip rezidențial pentru adulți, aflate în structura instituției noastre.
Beneficiarii au fost primiți în condiții de siguranță și beneficiază, încă din momentul preluării în regim de urgență, de servicii sociale, medicale, psihologice și de îngrijire adaptate nevoilor și stării lor de sănătate.
În prezent, toate cele 12 persoane sunt într-o stare stabilă, le este oferit un climat securizant, precum și sprijinul necesar din partea echipelor multidisciplinare din cadrul serviciilor rezidențiale pentru adulți, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în care au fost preluate.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud colaborează permanent cu instituțiile implicate pentru a asigura continuitatea îngrijirii și respectarea drepturilor beneficiarilor, având ca prioritate protejarea demnității, sănătății și bunăstării acestora” a transmis conducerea DGASPC BN.
La spital nu a ajuns nicio persoană.
”Nicio persoană vulnerabilă din casele din județul Bihor nu a fost adusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a SCJUB, Camelia Strungari.













